E
sâmbătă dimineață și timpul curge domol, fără urgențe și
agitație. În fața terasei, Zăvod doarme pe cimentul ud; ușor
deasupra lui, Frida coboară pe scara spre cer a pisicilor.
Spre
nord, un fâșâit; Zăvod ridică privirea, Frida se oprește și
curioasă încearcă să identifice sursa zgomotului.
Pe
dealul maro-gri, 15 căprioare camuflate, în salturi elegante, urcă
spre lizieră; maro-gri pe maro-gri, alb pe alb - petele lor cu
codițe mișcătoare pe urmele de zăpadă dintre copaci.
6 comentarii:
Ce frumos ai descris totul! Citind am avut senzatia ca privesc un tablou - VIU! Multumesc.
Toate-s frumoase, important este sa nu iesi in strada, atunci ai sentimentul ca ai ajuns in...transee.
@myky - transee avem, la propriu, si in curte :) dar cand vad minune de caprioare zau de-mi mai pasa unde calc.
Inca putin si faceai din final un haiku. :-) Fain de tine ca ai parte de asa minunatii. Multam si eu ca le imparti cu noi!
Aproape ca mi-am tinut respiratia spre final, sa nu sperii caprioarele ...
La tine e frumos, poezie. La mine, un astfel de peisaj s-a finalizat cu vreo zece copăcei păpați bine de tot. Încă am porțiuni de gard cu numai trei rânduri de sârmă ghimpată...
Trimiteți un comentariu