Vreme
faină, nici cald, nici rece, timp așezat scurgându-se domol, drum
spre casă. Iulia vopsește piticii de grădină, nea Gică e cu
josul în sus, bibilind căpșunii, și-n spatele lui o linie de
araci stau aliniați ca soldații la apel. Ulița-i goală, în curte
la dom'colonel se leagănă
singur balansoarul – bate un vânt domol, învălurit -,
caprele vecinilor urcă domol și-n urma lor Nicu, ronțăind
plictisit un bețigaș.
Zăvod,
în curte, citește mărunt o polietilenă. Câine, de ce rupi tu
mereu orice urmă de folie? Ca să te miri tu, de-aia!, zice
atitudinea lui degajată. Merii nu au rod, prima cloșcă are zece
puiuți, nu prea plouă, doar stropește când și când, lacul e gol
și pământul începe să ceară apă.
N-au
ieșit nici de nebune măghiranul și rozmarinul puse direct în
grădină, coriandrul a germinat sub 40%, am cumpărat și plantat
răsaduri de gogoșar, țelină și busuioc, plus leuștean cu
rădăcină (aveam, dar la busuioc nu m-am putut abține eu, la
leuștean – domnul meu).
În
fața chioșcului stă tolănit Castor, Igor colcăie pe lângă el,
supravegheat de la o distanță sigură de Mașa, Hades se ceartă cu
șobolanii lângă magazie. Jinx e încremenit ca o pisică egipteană
pe gard, pe colțul atelierului stă o jumătate de curcubeu și-n
fața lui Frida așteaptă plictisită să deschidem ușa de la casă.
Încă
n-am dat jos steagul, miroase puternic a mentă pusă la uscat în
chioșc, a iasomie și-a bujori înfloriți, calc pe iarbă cosită
și pe jucării ale câinilor.
Mă
doare o felie de maxilar, totul e în capul tău, durerea, boala,
stresul nu există cât nu vrei să le bagi în seamă, mă gândesc
oare cât de eficient ar fi pirul pe post de gazon în curte,
trăiește acum, că viața nu-i lungă, mort o să fii oricum o
veșnicie.
După-amiază
de mai, acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu