Avem pământ, ce facem cu el? IX

Cam cum facem noi

Zona de compostare e obligatorie, în afara faptului că diminuează progresiv cantitatea de gunoi din pubelă, asigură nutrienți faini pentru culturile viitoare – resturile menajere și frunzele uscate se transformă în pământ negru, untos, frumos mirositor. Avem trei lăzi de compostare, lăsăm natura să se descurce singură, nu adăugăm apă, uree, nici nu întoarcem compostul. Doar dacă încep să apară mirosuri stranii adăugăm ceva materie vegetală uscată.

Nu luăm grădina prea în serios, nu urmăm rețete consacrate, nu avem ritualuri și calendare fixe. Cred că munca pământului e pentru tractoare și nu văd de ce aș săpa sute de metri pătrați (întoarcem pământul cu furca pentru răzoare, răsadurile se plantează în gropițe făcute cu lopățica de floricultură), stropesc plantele cu ce mi se pare mie că le trebuie – văd afide, le tratez cu alcool și săpun, apar ciumpercuțe – poftiți piatra vânătă. Ardeilor le place soluția de oțet cu coji de ouă, ceaiul – sau maceratul – de urzică bucură toate plantele, fertilizatorul-șef e maceratul de găinaț. Dar sunt sigură că, dacă mi-aş vedea recolta ameninţată major, n-aş ezita s-o stropesc cu chimicale; până acum a funcţionat stropitul preventiv - sau în faze incipiente de afectare – cu plămădeli vegetale.

Pun semințe când am eu chef – dar cresc mai bine plantele puse când e luna în creștere -, ud legumele cu apă din puț – da, știu că ar fi mult mai bine dacă ar fi călduță, dar ar implica spațiu de depozitare, timp și mai multă muncă.

Citim cărţi despre cultivarea plantelor – în special de la MAST -, experimentăm fără teama de a greşi – suntem nişte cercetători, găsim o modalitate prin care NU se poate rezolva o problemă -, învăţăm zi de zi cum să recuperăm opincile lăsate de strămoşi la bariera oraşului. Şi ne place-place-place.

Mai sunt concluziile şi gata!