Avem pământ, ce facem cu el? VI

Ponturi mai mult sau mai puțin utile

Agenda de grădină e un fel de jurnal, notez ce am făcut în săptămâna respectivă, ce am cumpărat, cât a costat – o privire retrospectivă ajută la estimări financiare realiste: cât costă tăiatul pomilor, cât e kilogramul de lucernă, cam cât arpagic și usturoi ne trebuie, ținând cont de cât ne-au ajuns în anul precedent. Grație ei știu când și ce trebuie să pun în grădină – degeaba e 1 aprilie dacă temperatura e cu 10 grade mai mică în sol decât anul trecut, când am plantat nu știu ce.

După răsfoitul agendei, iarna mă uit pe schițele de plantare din anii precedenţi – așa îmi dau seama că nu am semințe de morcovi, mă hotărăsc să le mai acord o șansă dovleceilor care n-au rodit cum trebuia grație îngrijirii deficitare sau îmi amintesc că potecile trebuie să aibă 80 cm, ca să se poată intra cu motocoasa pe ele.

An de an fac răsadniță rece: o ramă alcătuită din parchet laminat acoperită cu un cadru de fereastră cu două rânduri de folie pe el. În ea semăn busuioc, măghiran, praz, varza de toamnă... – plante anuale pe care ulterior le mut în grădină. Pământul de aici îl pregătesc cam ca pe cel din ghivece, acopăr răsadnița cu rama câteva zile, să se încălzească pământul, apoi pun semințele.

Avem în grădină o zonă de creșă, acolo migrează toamna răsadnița rece – protejează butașii puși la înrădăcinat. Tot în zona de creșă locuiesc în primul an plantele perene mici, pe care inițial le-am pus în ghivece sau le-am cumpărat mici-mici – chives, valeriană, nepeta, coacăz, spiraea... Zona e îngrijită mai atent, udată mai des, mulcită, protejată bine pentru iarnă și plantele au șanse mai mari de supravieţuire. După un an, când se înfiripează bine, le mut la locul definitiv.

Continuarea e empirică.