Avem pământ, ce facem cu el? VIII

Experientia docet

Încercăm să ne gospodărim grădina lucrând alături de natură, nu împotriva ei, nu săpăm adânc an de an să nu stresăm solul și viețuitoarele lui, nu încercăm să avem pământul la negru – natura nu lasă pământul gol, dacă nu punem noi ceva acolo e firesc ca ea să-l acopere de verde -, mulcim, nu dăm ochii peste cap când vedem o păpădie, o patlagină şi 28.000 de fire de ştir. ;) Încercăm să limităm bălăriile, să punem pe marginile terenului plante protectoare – de exemplu, facelia şi muştarul inhibă creşterea buruienilor -, acceptăm că natura îşi ia oricum partea ei din recolte.

Nu poate fi vorba de permacultură – pe 800 mp nu poți crea un ecosistem cu pădure, zonă arbustivă, apă curgătoare, animale libere etc. -, dar încercăm o ușoară autosustenabilitate și în niciun caz nu avem monoculturi – mergem pe plante compatibile și flori, multe flori în grădina de legume.

Compatibilitatea plantelor nu-i deloc o poveste, dar incompatibilitatea lor dă dezastre de-a dreptul. Un fir de mărar în apropierea unei roşii o va face să crească mult mai greu decât celelalte, un cuib de busuioc printre cele de roşii şi ici-colo câte o crăiţă fac plantele să fie mai viguroase. Castraveţii se bucură să stea pe lângă limba mielului, călţunaşii ajută tot ce pot prin grădină – puricii îi preferă şi uită de plantele folositoare omului -, roşiile sălbatice şi tomatillos-urile puse pe marginea parcelei de tomate le protejează de afide, toate plantele melifere garantează o polenizare mai bună.

Între ardei sau varză, capcanele de limacşi prind bine, dar pietrele plate, care se încălzesc pe timpul zilei, atrag noaptea șopârle şi broaşte cărora tare le plac melcii. Când privim natura și vrem să o înțelegem, începem să vedem.

Încă puțin și termin.