Like?:)

luni, 22 februarie 2016

Start în grădină, 2016

Mai sunt două zile până la Dragobete – Cap de primăvară -, n-a venit zăpada mult așteptată și nici nu mai sper în ea, și de va fi să ningă... va fi timid și ineficient, mai bine să plouă. Mă îngrijorează temperaturile ridicate ale lui februarie, nu e apă în sol, nu prevăd un an agricol bun, asta e, Cum îi anu', doamnă, să-l citez pe nea Gigă.
Ziua crește accelerat, vântul usucă pământul, s-au schimbat mirosul și consistența aerului, verde sfios apare pe ici, pe colo, alunii au mâțișori, sălciile se pregătesc și ele. Fac drumuri în grădină, ceva proiecții spre cum mi-aș dori să fie, ce și unde mut, acolo va fi ceapa, acolo năutul, scrutez pământul să prind noi semne ale primăverii; uite, a răsărit feniculul, leușteanul încă nu, pătrunjelul dă semne de înviorare, nici bujorii n-au zbenghiuri roșii. Narcisele și zambilele se avântă vertical, au scos căpșorul și ceva lalele, brândușele au apărut şi ele, iasomia de iarnă se îmbracă în galben, trei primule au flori mai mult sau mai puțin timide, sedumul şi tufănicile au frunzuţe vioaie.
Motanii s-au zăpăciripit anticipat a primăvară, Jinx se bate pe coclauri cu el ştie cine și vine tăvălit acasă, Igor escaladează tabla acoperişului şi face alunecări parţial controlate până în jgheab, nicio mâță nu mai vrea în casă. Câinii sunt profund jigniţi de lipsa cărnii crude din hrana lor zilnică de când s-a încălzit vremea, aleargă ca posedaţii, dorm expandaţi în mijlocul aleilor, clocesc cu spor jardinierele cu plante perene. În curtea păsărilor e gălăgie mare mereu şi se duc lupte grele – cocoşul alfa a dispărut în mod misterios, pe timp de zi, cu noi acasă, iar acum restul de vreo şase cocoşi îşi dispută supremaţia -, doamnele găini sunt foarte încântate de păpădii şi de alte chestii verzi pe care le smulg eu din pământ, ouă cu spor şi-s grase.
Am pus seminţele de ardei iuţi pentru răsaduri, am greblat zona de bulbi – arată într-un mare fel acum -, am pregătit straturile lasagna cu cartoane şi frunze-mulci (reciclate de pe zona cu bulbi). Domnul meu a îmbăiat cu ulei pomii şi arbuştii, ne-am hotărât unde va fi amplasat leagănul, la intervale aleatorii mai punem pământ/pietriş pe şanţurile care se formează unde au fost îngropate ţevile de apă şi canal. Declar deschis, oficial, sezonul 2016 de muşchi dureroşi şi oase mârâinde.

10 comentarii:

roxana.c spunea...

Deci si la voi a disparut cocosul...

simf spunea...

@roxana - de cateva zile, nu-s sanse sa fie ascuns pe undeva.

Promotia 2023 spunea...

Si ai mei motani s-au zapaciript. Bartos mi-a venit cu un buzunar croit pe coapsa drepta spate, iar Flips e semi-chel pe burta: smocuri-smocuri de blana ii lispesc, o ureche e compostata si boticul usor zgariat.

simf spunea...

@oana - sunt castrati?

ciumafaiul de toamna spunea...

pfuaiii...vine sfantul Dragobete????si tre' sa iesim ca dacii cu tobe si surlite sa ajutam primavera sa se instaleze???ca deja la matze le-o vint de taur,si-au luat pui or' is agresive de-i vai de labutele mele daca vreau s-o mangai,...catelina isi canta-n blana a paguba ca n-o las pe-afara sa-si faca de cap,....

Dani P. spunea...

Sa speram ca macar o sa mai ploua din cand in cand. Spor la gradinarit, Simona !

simf spunea...

@ciumafai... - tre sa facem focuri prin livezi, sa toaletam pomi, sa lasam pisici si caini in legea lor pana le trece.

@Dani - multumesc, si tie spor.

Anonim spunea...

E timpul de rasaduri pentru gradina?

simf spunea...

@Anonim - da, pentru ardei si vinete. rosiile se pun mai spre jumatatea lui martie.

Promotia 2023 spunea...

is flacai, de asta probabil se si bat. Urmeaza sa-i eunucizam cat de curand.

:-D