Scurt, despre ultima vreme

• Suntem în prima decadă a primei luni de primăvară calendaristică și temperaturile au crescut în sfârșit, zăpada se duce și lasă-n urmă o cirmoacă mândră, fleașcă, alunecătoare și, pe alocuri, noroi responsabil.
• Grădina e parțial sub zăpadă, ghioceii abia se văd, primulele dau frunzuțe verde crud, lalele, narcise și zambile apar timid, iasomia de iarnă pare din sticlă - a prins-o gerul -, dar știu eu că își va reveni curând.
• A plecat dintre noi un om care mi-era drag și a cărui valoare e incontestabilă; era bolnav, avea o vârstă, era oarecum previzibil, dar asta nu mă împiedică să-mi pară tare rău, de el, de cei lăsați în urmă.
• De la o vreme, des, mult prea des aud despre moarte; le mor părinții prietenilor noștri (legea firii, începe să cam fie vremea, avem o vârstă), prea des nod în gât. Și prea multe divorțuri.
• Ne-a venit un prieten în vizită, zâmbet, drag, discuții lungi cu ce-am mai făcut, de parcă ne despărțisem de trei zile, o duminică-dar al prieteniei. Mai vreau.
• Timpul iar parcă se scurtează, ritmul vieții se agită și sunt zile pe care mi-aș dori să le pot arunca la coș, ca pe o hârtie mototolită, ca să vină imediat ziua următoare.
• Sâmbătă mergem la Ploiești, la piața de semințe. Iami-iam.