- Suntem în prima decadă a primei luni de primăvară calendaristică și temperaturile au crescut în sfârșit, zăpada se duce și lasă-n urmă o cirmoacă mândră, fleașcă, alunecătoare și, pe alocuri, noroi responsabil.
- Grădina e parțial sub zăpadă, ghioceii abia se văd, primulele dau frunzuțe verde crud, lalele, narcise și zambile apar timid, iasomia de iarnă pare din sticlă - a prins-o gerul -, dar știu eu că își va reveni curând.
- A plecat dintre noi un om care mi-era drag și a cărui valoare e incontestabilă; era bolnav, avea o vârstă, era oarecum previzibil, dar asta nu mă împiedică să-mi pară tare rău, de el, de cei lăsați în urmă.
- De la o vreme, des, mult prea des aud despre moarte; le mor părinții prietenilor noștri (legea firii, începe să cam fie vremea, avem o vârstă), prea des nod în gât. Și prea multe divorțuri.
- Ne-a venit un prieten în vizită, zâmbet, drag, discuții lungi cu ce-am mai făcut, de parcă ne despărțisem de trei zile, o duminică-dar al prieteniei. Mai vreau.
- Timpul iar parcă se scurtează, ritmul vieții se agită și sunt zile pe care mi-aș dori să le pot arunca la coș, ca pe o hârtie mototolită, ca să vină imediat ziua următoare.
- Sâmbătă mergem la Ploiești, la piața de semințe. Iami-iam.
Like?:)
miercuri, 7 martie 2018
Scurt, despre ultima vreme
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune!
trist dar adevarat. Cat despre seminte , "faaaaaaatooooooo , vezi ca sa scrie mai nou i-ami-ia-m. Ce naiba , faaaaatoooo!Nimic nu sti!" Apropos de bay za uei , cred c-o iau razna daca mai citesc multe din astea! :)
La multi ani , Sis! Si celorlalte vizitatoare ! :)
@daiana - da' nimiiiiic :)
@daiana - la multi ani, sis!
Trimiteți un comentariu