Acmella oleracea

Sau planta ochioasă, planta care curentează; face parte din experimentele anuale – acesta a fost reușit, o voi mai cultiva – și a ajuns la mine de la Nelu, din semințele vânătorești.

Frunza mestecată dă senzații aș putea spune tari: întâi ceva pișcături pe limbă, apoi o anestezie vagă, urmează senzația de foarte rece (chiar și un lichid băut cald pare rece), hipersalivație și senzație de mentolat, paradoxal, fără urmă de mentol.

La origine, Acmella e plantă perenă, dar la noi se cultivă ca anuală, pentru că nu suportă gerul, tot timpul cere apă în cantități rezonabile, iubește soarele, dar nu-i place s-o învăluie toată ziua; planta crește cam 25 cm, iar ciupirea vârfurilor favorizează ramificarea – se face o tufă compactă care nu lasă buruienile să crească lângă ea. Semințele au nevoie de lumină ca să germineze (nu se acoperă cu pământ) și de umezeală (se pune ghiveciul într-o pungă).

Floarea e drăguță și atrage o mulțime de insecte, nu știu dacă e un bun companion, dar am observat că plantele de lângă ea o duc mai bine decât cele din alte părți.

Are ceva valențe medicinale: crește imunitatea, e digestiv, anestezic/analgezic pentru cavitatea bucală, antibacterian, antifungic, antirid, anti-aging, ba chiar și insecticid.

Dap, îmi place Acmella oleracea.