Like?:)

vineri, 30 august 2019

Raport de activitate pe final de august


# Numai mâine nu-i poimâine și gata vara care parcă nici n-a fost vară; gata și musafiriada ediția 2019, în grădină au apărut zone goale, în așteptarea toamnei. Ziua scade constant, încep frunzele să cadă, mirosul s-a schimbat ușor din pământ ars în pădure spre galben; chiar dacă au fost două săptămâni de arșiță, tot a fost rouă în fiecare dimineață și vântul a adiat continuu.
# Am curățat responsabil trandafirii (în niciun an nu au mai fost atât de afectați, pătarea neagră e ticăloasă rău, chiar și după două stropiri), am rărit tufele de toate crengile din interior, am tăiat toate frunzele afectate – i-am cam chelit, cu alte cuvinte; a fost prea cald să butășesc ceva din ei, rămâne pe noiembrie.
# Fructe avem doar urme fine, nu m-am hărnicit să folosesc deshidratorul vara asta,  strugurii virează în mov, aroniile s-au copt, zmeura și murul încă rodesc, dar fructele sunt mai mici în lipsa ploilor. Încă mai sunt roșii, ardeii iuți se dezvoltă frumos, dovleceii îmbătrânesc înainte să crească, nici urmă de castravete; arbuști și vie, pomi și iarbă suferă de secetă, dar leușteanul a crescut iarăși frumușel, iar fasolea pusă acum cam o lună e harnică și se avântă cu spor.
# Am făcut sosul iute fără fierbere (iuțică, după rețeta lui Vasi), am pus trei borcane de ardei iuți la oțet, ceva pungi cu roșii, dovlecei, vinete (și verdețuri) la congelator și strâng/bibilesc semințe; nu în cantități industriale, doar urme fine pentru uz personal, e mult mai simplu acum, plus că nu le mai aleg/vântur gospodărește, le trântesc vrac în pungi zip.
# Pe drum trec căruțe cu fân și remorci cu baloți din paie, încă nu am cumpărat  lemne, în sat miroase a zacuscă și oțet fiert, semn că se apropie începutul școlii. N-am energia pe care mi-aș dori să o am, vreau o perioadă fără vizite și umblat brambura, de fapt nici nu prea știu ce vreau. Știu însă că mi-e dor de mare.

Iuțica

4 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Se pot butasi trandafiri în noiembrie?

simf spunea...

@Diana - da. la fel ca la butasirea de vara.

Gradinarit anotimp cu anotimp spunea...

Sa aveti o toamna frumoasa cu spor si roade bogate.

simf spunea...

@Vasile - multumim frumos. Multa sanatate.

:-D