Like?:)

vineri, 15 noiembrie 2019

Ce-am mai făcut


# Straniu ăst noiembrie, mai cald ca un octombrie obișnuit, 17 gr dimineața, cu pădure multicoloră și gâze încă încercând să intre la iernat în casă, cu pisici stând mai toată ziua pe-afară, cu câini leșinați în soare, fără ploaie. Tot anul a fost năuc, dar toamna a depășit orice previziune.
# Îmi sunt tare dragi tufănelele, așa colorate, și trandafirii, perseverenți, cum sunt, îmi plac mirosul pământului și frunzele-n vânt vânate de pisici, serile lungi și liniștite, trosnetul focului în sobă și flăcările dansând pe pereți, căprioarele dezinvolte din livada de-alături și cearta câinilor noștri, prin gard, cu cei ai lui F.
# Boilerele cele noi ne-au crescut considerabil confortul, cel electric are 80 l (cel vechi avea 40), cel pe lemne – 120 l (cel vechi avea 80 l); domnul meu a refăcut scara din beci și se bucură de mers la cumpărături cu bicicleta (a crescut aproape un magazin nou, unde au și cordon bleu, gin, kinley etc.).
# Ca jucării noi am: o triolă, ca în copilărie (era a tatălui meu, de fapt), o tablă de scris făcută fin felie de ardezie, nu din sticlă vopsită (am și cretă!), și o ramă metalică ce va conține ceva, încă nu știu ce - m-ar bate gândul să fac “tablou”, cum aveau tăranii în camera de bună, cu poze mici alb-negru puse una lângă alta.
# De mai bine de-o lună tușesc responsabil; a fost întâi o răceală (pentru care am muncit cinstit), tuse, apoi probabil am agățat un virus, iar tuse, așa că am ajuns să fac colecție de antitusive ineficiente; și febră musculară de la tuse; și laringită. (Nu am încercat cu ceaiuri; și nici n-am chef s-o fac.)
# Am bifat prima (din acest sezon) inundare serioasă a casei cu fum (de la soba din dormitor), din motiv de gestionare neatentă a focului, încă nu am pus protecțiile de uși, nici n-am strâns perdelele antiinsecte, dar am avut musafiri cu grătar, boxă activă și râsete în chioșc.
# În 2014 avem curtea tot un șanț și-o grămadă de pământ, ploua și escavatorul mic săpa pentru țevile de apă și de canalizare, în 2015 aplasam leagănul în funcție de priveliște (acum fix în priveliște a crescut o casă), în 2016 prindeam doi șobolani, simultan, în aceeași cursă mecanică și drumul era în curs de asfaltare, în 2018 eu mergeam la degustare de fructe, domnul meu făcea rachiu de mere și deja căzuse prima zăpadă.

Niciun comentariu:

:-D