Like?:)

miercuri, 26 august 2015

Să ne facem jucării şi să ne jucăm copii

Conform principiului copiii şi animalele se îmbolnăvesc întotdeauna în week-end, sâmbătă spre noapte a apucat-o depresia pe doamna pompă submersibilă care ne asigură apa în casă – acum nu ştiu dacă ea se crede copil sau animal de companie, dar ştiu sigur că a costat peste 500 de lei acum vreo 3-4 ani. Aşa că duminică dimineaţa, cu noaptea-n cap, domnul meu a început terapia cu ea; a drăgălit-o, a psihanalizat-o, fă probe, schimbă priza, pornește, oprește, amorseaz-o -, motorul mergea, apa curgea anemic, nimic, pompa nu se lăsa convinsă.
Apă prin sticle sau în găleți în casă – nope, musai să scoatem din puț; uite ciutura, uite cordelina albastră, dar unde-i scripetele roșu? (cumpărate acum vreo doi ani). Merge domnul meu în atelierul personal şi, după îndelungi săpături arheologice, reuşeşte să-l găsească. Taie pop de 8, fă găuri, montează scripetele cu tijă filetată, pune ciutura, cu ce-o prindem de cordelină? Cu carabină, cum e şi firesc, asta avem, asta punem. Cică trebuie o greutate pusă într-o parte să se încline ciutura. N-avem ce, nu punem. Lasă ciutura în puţ, n-ajunge cordelina (a tăiat domnul meu din ea, nu mai ştie în ce scop), prelungeşte-o cu nişte sârmo-cablu, pune şi-un pic de bandă izolatoare – albastră, logic -, să fie.
Am râs continuu, ne-am jucat de-a dreptul, dar a şi scos apă domnul meu. După cum era şi firesc, nu ne gândisem niciunul cum că ar fi fost cazul să aducem şi o găleată în care să punem apa scoasă; am adus eu toate două găleţile de apă pe care le avem şi domnul meu a mai scos încă o dată, să pot să-mi fac damblaua şi să beau direct din ciutura de pe ghizdul fântânii (Ştii ce-mi vine să-ţi fac acum? - domnul meu, zâmbind. Da, să mă bagi cu capul în ciutură. - eu, printre înghiţituri. Îhâm. N-a făcut-o.)
Am plecat mândră cu cele două găleţi roşii la bucătărie unde, în trei castroane tot roşii, că aşa se cerea, am spălat vasele (ultima dată spălasem vase la lighean prin 2000 şi un pic la cabana Cuca), gândind ce fain ar fi să n-avem apă vreo 2-3 zile, cu spălat la lighean şi cu găleţi roşii de apă în casă, cu capace, mmm, suna interesant (apa folosită evident c-o vărsam în chiuveta din bucătărie), să trăim periculos. Când m-am dus la domnul meu cu cererea de încă două găleţi de apă, i-am împărtăşit dorinţa secretă şi el, cinic, m-a demolat brusc, explicându-mi ce-ar implica acest fapt şi demonstrându-mi că de fapt bat câmpii şi nu mi-ar plăcea deloc. Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia, nici să visezi nu te lasă!
Spre prânz a reuşit să convingă pompa că viaţa-i frumoasă, băieţi!, a scos-o din depresie (a spus că a avut ceva la îmbinarea şnec – mie mi s-a părut cam ax melcat – şi stator – adică o chestie din cauciuc -, o vulcanizare care a cedat), apoi a trebuit să se ocupe și de presostat, că, deh, și el trebuie băgat în seamă. Domnul meu a fost tare mândru, spera, dar nu se aștepta să reușească, iar acum e în căutări de piese de schimb pentru împricinată.
Să spun de planurile pe care le aveam pentru duminică dimineață și care s-au evaporat brusc? Nu, când stai la casă pe pământ se întâmplă frecvent.

Un comentariu:

Anonim spunea...

ah, so!!! la povestea ta am neste rememberuri despre Valcea noastra cea de toate zilele....ohMG...da' fara pompa doar galeti ,vase,ligheane ,baut din ...OMG...OMG...Frumos si de necomparat ..sanda

4me

stats

:-D