Schimb confort urban pe libertate rurală (61). Domnul meu şi acţiunile lui de decor schimbătoare

Cu o imprevizibilă frecvenţă, Răzvan continuă amenajările în extindere, aşa că în toată casa decorul se schimbă des; cum vine iarna şi acoperişul lucarnei nu-i izolat complet, momoneii (bucăţele de polistiren expandat, din cel enervat scârţâitoriu şi agasant insinuator în cele mai nebănuite locuri) zboară duios prin casă, prin faţa casei, peste tot. Sau aşa mi se pare mie.
Când nu plachează cu polistiren, taie lemne din tura nou-venită. Cu drujba. Sau sparge lemnele tăiate. Cu toporul. Lemne care devin un mare puzzle comis de Ana şi de mine, fie că avem, fie că n-avem chef. Măcar noi ne putem roti, avem şi alternative confortabile, pe când Răzvan îşi poate alege doar din probe impuse.
Când nici nu plachează, nici nu taie lemne, are domnul meu entertainment diversificat.
Ultima aventură – s-a spart boilerul pe lemne. Curăţam într-o zi focarul de cenuşă cântând cu drag şi văd eu acolo un tăciune. Singura conexiune logică a fost, cum era şi firesc, „un tăciune şi-un cărbune, taci băiete nu mai spune”. La vreo câteva zile, constat accidental că în tăviţa de cenuşă e apă…
Îl sun pe domnul meu.
- Stai liniştită, e de la condens.
- Minuna-m-aş, că e generos de multă apă.
- Atunci e jale, înseamnă că s-a spart.
Vine seara acasă, vede ce şi cum, scop în care inundă cu fum casa şi cu apă neagră scursă de peste tot întreaga baie, şi, după vreo două zile (trăiască boilerul electric!), vine cu un amic prevăzut cu aparat de sudură propriu. Au scos băieţii veseli greaua dihanie în faţa casei (lăsând dâre întunecate de funingine, spre bucuria mea neprecupeţită), au polizat ciocănit sudat şi tot aşa, au pus boilerul pe poziţie şi gata pentru seara respectivă, că deja era aproape 10. Partea lor, că noi a trebuit apoi să aducem la o formă relativă baia. A doua zi domnul meu a schimbat robinete mufe ţevi, el ştie ce-a făcut, că nu eram acasă, cert e faptul că acum boilerul funcţionează mai bine decât a făcut-o vreodată, din ce ştim noi cel puţin.
Cauza probabilă a accidentului accidental e faptul că toată vara noi am lăsat boilerul pe lemne în pace, nu l-am deranjat cu nimic, nici măcar nu l-am golit, nu i-am „recirculat” apa, iar el s-a supărat pe atitudinea noastră, aşa că s-a hotărât să ne (mai) înveţe ceva.
Şi, ca o concluzie - iubesc ora de iarnă. Acum soarele răsare înainte să plecăm noi de-acasă şi tare mult îmi place.