Like?:)

luni, 29 noiembrie 2010

Schimb confort urban pe libertate rurală (74). Raport de activitate v.1.1

M-am uitat diagonal pe scrisele mele de acum aproape un an. Multe am făcut de atunci, dar sunt şi multe care n-au fost făcute conform programării.
* Biblioteca e terminată integral, dar calculatorul tot la Ana în cameră e (şi ei nici nu-i place, nu-nu…); va ajunge odată în extindere, probabil după ce domnişoara va pleca la facultate..
* Centrala pe lemne devine un vis din ce în ce mai îndepărtat, lista de priorităţi nou-apărute o face să treacă pe locuri codaşe; în plus, focul în sobă e o minune, are el şi dezavantaje, dar avantajele atârnă mai greu.
* Curentul nu mai pică decât rar şi pe perioadă scurtă, au redimensionat cei de la Electrica reţeaua.
* Drumul e în continuare imprevizibil, în perioadele ploioase nu ştii când poţi şi când nu să ajungi cu maşina în curte. Proiectul european de canalizare/gaze/asfaltare aflat toamna trecută în plină desfăşurare a fost oprit în acest an.
* DN 73 Piteşti Câmpulung arată mai prost decât în primăvară, după ce s-a topit zăpada. Dar noi oricum nu ne permitem să ne luăm elicopter.
* Netul merge bine acum, am trecut pe stick de 7,2, dar păstrăm şi conexiunea via fix-mobil.
* N-am cumpărat grătar mare, de curte, însă am primit unul tot de 30 cm diametru, cu tavă-suport şi picioare lungi, şi le folosim simultan.
* N-am făcut sobă afară şi nici nu cred că vom face prea curând. Pe locul programat am amenajat însă o vatră care s-a dovedit a fi cam utilă.
* Găinile nu mai mănâncă ouă. Dar nici nu mai fac.
* Pomii au făcut nu doar frunze şi flori, ci şi fructe, cu toate că au fost tunşi de domnul meu. Mă rog, unii dintre ei au făcut şi fructe; prunii s-au supărat pe motiv că n-au fost deloc stropiţi şi şi-au scuturat poamele în stadiu incipient evolutiv.

2 comentarii:

Anonim spunea...

pentru centrala iti dau un pont. Initial si noi ne-am gandit la o centrala pe lemne dar ne-am razgandit in urma unei emisiuni TV si am luat o centrala pe peleti. Peletii sunt niste chestii mici ca un muc de tigara , din rumegus presat. Se depoziteaza intr-un buncar ( noi am reusit sa facem unul in care incap aproape 800 kg. Peletii se gasesc ambalati in saci de plastic de 15 kg. Exista o fabrica de peleti la Rosiorii de vede , costa 180 euro tona. Avantajul este indiscutabil. nu am grija centralei , o potrivesc din casa la temperatura dorita , porneste singura , se opreste singura si ce e mai important se alimenteaza singura din buncar. Singura grija e ca la cateva zile sa golim creuzetul in care are loc arderea ( iese cam un pumn de cenusa - depinde de calitatea peletilor).
Randamentul este maxim , puterea calorica a peletilor este mai mare decat a lemnului in sine , nu contine alte substante toxice (total ecologica) peletii fiind obtinuti din rumegus prin presare la rece.Si nu mai am grija lemnelor taiate sau nu , incarcarea centralei chiar daca au iesit acum d'alea destepte de le incarci o data pe zi. E drept ca si sobele sunt frumoase dar daca vreau pot sa aprind si semineul.:)

simf spunea...

multumesc, sis, auzisem vag de centrala pe peleti, bagam la analiza. si pastram oricum si sobele.

:-D