Like?:)

marți, 8 martie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (99). Înzăpeziţi în colţul de rai

A mai trecut un week-end în care primăvara n-a venit, aşa aşteptată cum e ea acum, mai ceva ca omul negru. Sâmbătă, cald – am stat în hanorac -, soare, inventar la plăntuţe, uau ce s-a topit zăpada, lasă că iar avem atenţionare de ninsoare, de ce-mi strici tu bucuria?!
Am pus răsaduri. Pe principiul „plicul acesta îmi place, de-aici pun”, mai puţin seminţele de ardei iute care sunt din producţia proprie. Pământ cumpărasem din hipermarket, cutii transparente aveam de la tiramisu, deci erau întrunite toate condiţiile de plantare. Ca să nu uit ce şi unde am pus, le-am pus etichete. Acum răsadurile mele sunt într-un loc impropriu unde nu prea au nici lumină, nici căldură câtă şi-ar dori, dar nu m-am putut abţine; eu oricum sper să iasă ceva.
Duminică am făcut un grătar în mijlocul curţii şi am întins rufe pe culme – simultan, dar fără legătură între ele -, mamiferele noastre s-au sorit care pe unde le-a fost drag şi eu am tăiat nişte crenguţe din vie; iar m-am bucurat că a fost soare, dar doar cu asta m-am ales, că pe seară a început o ploaie fină, apoi măzăriche de vreo jumătate de oră, până a dat-o în ninsoare. Gospodărească, deasă şi asezonată cu ceva vânt, nu tare, dar pătrunzător. Am intrat în casă zgribulită întrebându-mă cam sâcâită dacă nu mai vine primăvara odată.
Fac ochi luni dimineaţă pe la 6 şi rămân fără grai: spre 30 de cm de zăpadă şi ningea cu fulgi de gâscă. În preajmă - linişte deplină şi-un răsărit insinuat ce făcea totul să bată în albastru. În curte – alb imaculat cu urme de câini, maşina albă şi ea. Uau, maşina! Trebuie curăţată.
Şi purcedem domnul meu şi cu mine la diviziunea socială a muncii: el ia lopata şi face poteci până la maşină şi în jurul ei, eu dau de pe Logan zăpada cu o mătură. Apoi domnul meu ia zăpada şi o aruncă mai departe. Apoi poteci spre porţi. În curtea găinilor. Şi curăţat la poartă.
Drumul – neatins. În depărtare, pe DN 73 – vreo două urme de faruri. Pe drumul Miceştiului linişte, pace şi întuneric. N-au băgat plugul, deeeci suntem înzăpeziţi. Ne-a fost clar că nu puteam pleca – e prima dată când ni se întâmplă – aşa că am trecut la activităţi practice. Scutură brăduţii şi thuia – era săraca îndoită de greutate -, apoi arbuştii şi pomii, curăţă zăpada de lângă casă, că altfel ajunge în beci sub formă de apă, eliberează gurile de aerisire. Zăpada îmi intra în cizmele de cauciuc, pe care le-am utilizat şi eu pentru a doua oară; fără ele n-aş fi putut să merg să fac poze, cu cei trei câini şi trei motani după mine.
A nins până pe la 10 şi stratul de zăpadă a crescut spre 40 de cm. Noi aveam program: zeci de metri de poteci, prin curte, pe drum; metri cubi de zăpadă scoşi şi duşi pe un teren viran din preajmă, întâi cu roaba apoi cu o bucată de polietilenă; cu restul de energie, curăţă drumul. În pauzele de odihnă am făcut poze, multe poze, mai ales că la prânz era un soare incredibil şi peste noi năvăleau peisaje ca din cărţile de poveşti. Şi se vedeau munţii luminaţi şi albi printre dealuri; şi ce senzaţie e când stai de vorbă cu ei de la egal la egal.

3 comentarii:

Gradinarit anotimp cu anotimp spunea...

Multa sanatate,fericire si oprimavara insorita va doresc.LA MULTI ANI!

GabiA spunea...

"La Multi Ani!" de 8 Martie.

simf spunea...

@vcuicsor, GabiA - multumesc frumos, si voua o primavara calda si vesela.

:-D