Accesorii vestimentare. Pentru drumul în oraş, genţile de zi cu zi tind să fie înlocuite de rucsacuri impermeabile (în care mereu îşi găseşte locul o lanternă, că nu ştii când şi la ce îţi trebuie), iar acasă descoperi minuni neştiute: căciulile peruane sunt tare prietenoase, indiferent de culoare, mânuşile tricotate nu doar există, ci sunt şi utile, cele din fleece ţin de cald şi dacă sunt ude, mitenele – mânuşile cu degete incomplete – te feresc de bătături, pălăriile de soare, din pai împletit, sunt nespus de eficiente în soare puternic. Când plouă, bune sunt cipilicile din fâş; şepcile sunt mereu utile şi cu cât sunt mai multe cu atât mai bine.
Rezumativ, folosesc cam jumătate din hainele pe care le aveam, a trebuit să cumpărăm şi haine adecvate – gecile de iarnă, alte fleece-uri -, nu prea multe, pentru că aveam stocul cu cele pentru munte şi pentru concerte/festivaluri open air (blugii Diesel, pe vremuri negri, tricourile foste negre şi ele, actualmente gri-maro-incert, hanoracul cu fermoar până jos). Încălţăminte însă a trebuit să cumpărăm toţi patru, exceptând bocancii de munte prea puţine merg pe coclauri. Şi cum nu suntem adepţii „trening – adidaşi” decât în caz de jogging, investiţia s-a cam simţit, dar şi confortul a crescut.
Ne adaptăm din mers. Că, vorba aia: alta casă, altă viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu