Week-endul ce a trecut nu s-a dovedit prea spornic. A plouat mărunt şi întrerupt, pământul a fost ud, iar luni dimineaţa chiar fulguia parţial, aşa, ca de echinocţiu. Am reuşit să aranjăm parţial curtea de primăvară – când onor Electrica sau cum se cheamă ne-a tăiat, pentru vreo trei ore, curentul. Operaţiunea s-a desfăşurat sub stricta supraveghere a celor trei câini şi cu ajutorul lor necondiţionat decât de nervii mei, apăruţi când călcam pe zecile de jucării înşirate în curte al căror loc se schimbă aleatoriu sau când mă împiedicam de doi câini care se jucau. Am mai planificat un rond de plante aromatice la intrarea în curte, mărginit de butucei de fag, şi cam atât în ceea ce mă priveşte.
Domnul meu însă a fost tare hărnicuţ, a curăţat în continuare pomi – se afunda scara în pământ, crengile erau ude şi grele şi în cădere răneau crengi bune, distracţie de-a dreptul -, operaţiune care a determinat apariţia unor dealuri de crenguţe pe care tot R. s-a apucat să le taie la o anume dimensiune şi apoi să le depoziteze în grădină, lângă gard. Vor fi utile, sunt sigură, însă acum nu ştiu exact la ce. Mai sunt ceva pomi de toaletat şi pentru sâmbăta ce vine, apoi se începe operaţiunea aranjat vie.
Am fost însă la şoping şi am făcut oareşce achiziţii în materie de unelte de care suntem tare mândri: una buc motocoasă, un fel de burghiu pentru făcut găuri în pământ – e galben şi seamănă cu un tirbuşon mare - şi o ustensilă de scos rădăcinile pivotante ale bălăriilor. Şi dacă tot am ajuns la cumpărături la departamentul „grădină”, evident c-am mai luat şi nişte plicuri de seminţe: flori necunoscute, dar care m-au ispitit.
Mai nou facem focurile din 2 în 3, în special din cauza umezelii, primula galbenă are multe flori, la fel şi iasomia, liliecii au muguri vizibili şi o parte din seminţele puse pe post de răsaduri au făcut plăntuţe: garofiţe, conopidă, busuioc, cimbru, măghiran. Tare dragi îmi sunt!
A dat primăvara, dimineaţa ne trezim pe lumină, păsărelele sunt în plină conversaţie, găinile – vorbăreţe, la şuetă, Gonzales se laudă gălăgios şi mai nou a început să ne atace (dar asta nu de la primăvară cred că i se trage). Se văd schimbări şi-n curte, şi-n grădină, dar mai ales pe drum şi pe marginea lui: au răsărit pet-uri, cutii de bere şi pungi plantate de nu se ştie cine în iarnă, au apărut copii cu role şi cu biciclete, iar terenurile de tenis cu piciorul, crescute pe şosea încă de anul trecut, sunt proaspăt marcate cu vopsea alb-curăţenie-de-Paşte.
2 comentarii:
Ai noroi in curte? Daca n-ai, degeaba te-ai mutat la tara!
@George - in curte nu e noroi, dar e in gradina compensatoriu.
Trimiteți un comentariu