Schimb confort urban pe libertate rurală (103). Zăpăciripeală

Cum vremea s-a încălzit considerabil, n-am mai făcut focul în bibliotecă, iar uşile stau pe timp de zi deschise. Deja am început să aştept broscuţele, că lacul are apă; apă are şi beciul, dar acolo nu aştept pe nimeni, doar pune domnul meu în funcţiune pompa cumpărată cu dedicaţie specială. Răsadurile n-au apărut, dar eu sper să o facă odată şi-odată, au răsărit urzicile, apar zi de zi lănci de flori la narcise şi gorniţe, mironosiţele de zambile se mulţumesc doar cu frunzele pentru moment (dar am eu unele înflorite, în ghiveci, în casă, pe care le tot dau exemplu celor din grădiniţă). Avem şase ghiocei din şapte bulbi plantaţi, crocuşii puşi în toamnă nu dau semne de viaţă (încă), iar iasomia de iarnă are floricele minunat-galbene; e o drăguţă, a înflorit pe final de toamnă, înfloreşte şi acum. Lalele şi alte chestii care au răsărit de sub zăpadă au o evoluţie verticală vizibilă de la dimineaţă, la dimineaţă, fapt constatat când fac inspecţia înarmată cu o ceaşcă de cafea şi ţigara aferentă, că în casă e fumatul interzis.
În astă dimineaţă, fără intenţie, dar din încercări succesive, mi-am pus ciorapii pe dos. O fi de bine, o fi de rău… că azi tare zăpăciripită sunt; cred că de la primăvară.