Activităţi conexe în februarie

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat. (G. Coşbuc)

Cum e acum pe la noi? Totul-i alb şi liniştit, ireal de frumos aş zice, în grădină mai sunt vreo 40 de cm de zăpadă tasată deja, levăţica e acoperită complet de nămeţi, la fel salvia, rozmarinul, măghiranul şi toate celelalte plante aromatice. Bradul şi molidul (cei mici) au fost curăţaţi de câteva ori, dar acum sunt iar complet acoperiţi, nici smochinului nu i se mai vede nici ambalajul protector, şi el fiind cufundat în zăpadă. Thuia şi molidul albastru sunt înclinaţi (bine că i-am legat acum o lună, că n-ar fi rezistat greutăţii), arțarului canadian i se mai văd doar vârfurile crengilor, tufișul e aproape acoperit, în curte se menţine patinoarul asezonat ici-colo cu urme de tălpi de la bocanci (îi calc pe urme domnului meu la propriu). Țurţurii se refac cu viteza pânzelor de păianjen şterse vara, ereţii zboară jos şi se uită cam interesaţi după pisici, livada e plină de păsărele colorate cărora le place sorgul – ultima marcă de cereale pe care le experimentează domnul meu pe găini -, căprioarele coboară mult spre sat - anul ăsta n-am văzut să mai urce pădurarul cu nutreţ în pădure -, în lizieră s-au plimbat trei iepuri şi-un vulpoi, alternativ, iar Hades n-a mai avut stresuri cu căsuţa lui: intrarea era blocată complet de zăpadă şi el părea chiar fericit că nu mai are unde să se ducă la comanda "la loc".
Am încercat să ies pe poarta de la grădină spre lizieră, am forat în zăpadă şi până al urmă am descoperit lacătul; nu însă şi cheia, care a rămas în continuare sinistrată, așteptăm să se topească zăpada și să răsară singurică. Experienţa anilor anteriori mă face să cred că-n primăvară nenumărate obiecte vor răsări din cele mai nebănuite locuri.
N-am făcut om de zăpadă, când materia primă permitea noi aveam alte priorități legate de supravieţuire; apoi de nicăieri a pornit un vânt subţire rotitor care ne-a pudrat lemnele cu zăpadă; când am avut noi vreme și dispoziție, deja plouase, iar zăpada era prea udă. Așa că eu am purces la o altă plimbare cu mamiferele din dotare după mine, copilul nr. 2 a purces la el știe ce prin zonă, copilul nr. 1 continua să fie plecat din motiv de sesiune, iar domnul meu s-a distrat cu oareșece meștereli: a făcut trei vătraie simple din platbandă, mult mai eficiente decât accesoriile din scumpul set pentru șemineu, a tăiat o ceva prea lungă de la grătarul pentru curăţat încălţămintea de la intrare – graţie căreia pe polei puteam folosi grătarul pe post de skateboard -, a mai sudat o balama la uşa atelierului, şi-a făcut şi el de joacă cum a ştiut.
Apoi ne-am adunat cu toţii în casă; R. la televizor, fericit că se poate uita şi el la altceva decât la ştiri, eu la spălat vase - modalitate foarte eficientă întru încălzirea mâinilor vag îngheţate -, copilul nr. 2 în bibliotecă, la conferinţe telefonice la căşti şi mâncat portocale; portocalele era pe o farfurie albă, farfuria albă - pe doi motani negri dormitori, motanii negri dormitori - pe blana albă de oaie. Că aşa se întâmplă când eşti pisică neagră la noi pe moşie: plimbatul prin zăpadă generează un somn profund, la căldură, pe post de suport de farfurie cu portocale.