Schimb confort urban pe libertate rurală (62). Noi aventuri în ograda personală

Mai nou sunt mândra posesoare a unui calendar pentru lucrări agricole (trăiască netul şi revista „Lumea satului”), prilej cu care ştiu şi eu ce şi când trebuie făcut. Chiar dacă nu facem CE trebuie, măcar ştim CĂ trebuie. Ca urmare a noilor informaţii, am ars lujerii de la roşii, ardei, beţele de la zmeură, frunze de diverse şi – festin – frunze uscate de nuc şi de gutui. Mare plăcere mi-a făcut, mi-am satisfăcut pentru moment instinctele piromane, a mirosit a „curat” în grădină, iar părul şi hainele mele – a şatră. De, şi medicamentele au efecte adverse, dar asta nu ne împiedică să le folosim.
Am scos varza şi prazul, varza – o parte trimisă bunicilor pentru completat butoiul, o alta – păstrată pentru iepuraşi, ultima – tocată şi pusă cu saramură în borcane cazate acum în beci. Să vedem cum se va păstra, pentru că am uitat să-i pun hrean. Prazul a fost şi el împărţit în mai multe direcţii, ceea ce-am păstrat fiind acum îngropat în nisip conform instrucţiunilor trasate de la una lume care se pricepe.
Tot din capitolul lucrări de sezon face parte şi aranjarea lemnelor de anul trecut: le împrăştie şi le sapă cu spor Grasul, ia câte unul – cât mai mare – şi-l plimbă prin curte, lăsându-l în zona în care e cea mai mare probabilitate să te împiedici de el; băiatul ţine mereu cont de locul unde cineva are treabă. Mai sapă şi pe lângă lemne, pe sub sacul roşu (cred că în speranţa să dea de petrol, că astă-vară credeam că sapă să dea de umezeală, să se răcorească), amenajând fine alternanţe stil deal-vale care nu-i încântă deloc pe Castor şi pe Hades. Duminică i-am stricat distracţia: am asigurat din lemne (sper!), am pus aşchii şi pietriş pe jos şi am nivelat pământul cu grebla! Mai sper să (şi) reziste. Vom vedea.