Schimb confort urban pe libertate rurală (64). Bucurii de toamnă

Mie chiar îmi place toamna, spre disperarea multora din preajma mea. De fapt îmi plac toate anotimpurile, fiecare în felul său, cred că de la firea optimistă mi se trage.
Aşa că acum mă bucur tare de cerul de seară plin de nor-stele-stele-nor, de răsăriturile roşii-violete, de fumurile ieşind pe coşurile din sat ca nişte fuioare coborâte parcă din cărţile de poveşti, de alternanţa frig afară – cald în casă, moleşitoare şi mulţumitor liniştitoare.
Căprioarele pasc fără griji prin livezile de lângă noi, iepurii se aleargă spre disperarea canidelor din dotare (am văzut şi un iepure gri alături de cei firesc roşcaţi, de pădure, şi mă întreb care i-o fi provenienţa), vulpile adulmecă înspre sat, dar deocamdată doar din lizieră, nu coboară, doar latră, frunzele aleargă bezmetice-n vânt, pământul miroase într-un anume fel, cred că a toamnă.
Dimineaţa e totul alb sclipicios de brumă, iar când dă soarele e fascinant să priveşti cum sticlirea mată a lucernei încă verzi dispare în câteva minute, pe la 12 plănuţele părând că nu au cunoscut vreodată ce-i aia brumă. Tufănelele albe s-au movulit parţial şi-s chiar interesante, cele maro au înflorit viguros, de trandafiri mi-e milă, par trişti, dar nu pot să-i tai pentru că încă se încăpăţânează să înflorească.
În casă focurile ard duduind, e cald, e bine şi-i o minune să stai în faţa sobei metalice, pe balansoar, să urmăreşti jocul viu al flăcărilor, cu un motan torcător în braţe, unul pe canapea şi altul pe măsuţă. Şi să constaţi cu dulce mirare că, deşi e abia 9 seara, ochii ţi se închid uşor şi-i tare plăcut, şi-i neînchipuit de multă linişte. E acasă.