Sâmbătă seară a adus domnul meu două lăzi de campanie din ultimul război mondial. Frumoase… Cu mânere din sfoară de cânepă… Teoretic trebuia să le folosim la depozitat grâne, hrană pentru câini/pisici şi chestii asemănătoare. Dar n-aveam cum să le exilez în cine ştie ce ungher greu accesibil ochiului. Era deja întuneric, curăţasem lăzile în faţa bucătăriei şi căutam soluţii privind cerul (e incredibil câte stele se pot vedea şi acum, în prag de iarnă; nori sunt o grămadă, dar prin şi printre sunt mii de stele). Locul de masă a picat la zar, aşa că goleşte, scoate, mută, pune o ladă pe poziţie.
Ooo, e cam bine! Dar cealaltă? Unde-o punem? Nu e bine! Ies în faţa bucătăriei iar, aprind o ţigară, mă uit la stele (mă oftic că nu ştiu cum se numesc, aş vrea măcar pe cele pe care le văd seară de seară să ştiu cum le cheamă, nu identific decât cei doi luceferi, cele două Urse cu Steaua Polară, Racul şi Cassiopeia). Bingo!
Mută prima ladă. Scoate fotoliile. Adu lada numărul doi. Şi fotoliile. Uau, ce minunăţie! Umple lăzile cu diverse, pune ştergarul (n-am găsit prin casă decât unul singur, roşu, de artizanat, eee, ce fain ar fi ceva borangic) şi gata. Îmi admir încântată opera şi ies iar în faţa bucătăriei. Şi iar mă uit la stele. Şi ajung la concluzia că e obligatorie o hartă a cerului…
Diseară voi şti la ce stele mă uit.
4 comentarii:
nu le tine doar pentru tine , arata-ni-le si noua. Poate-ti mai dam idei
@daiana, vor veni si poze.
una dintre stelute e a ta, acolo e sigur desi noi spunem ca o avem in frunte.
poate o gasesti si pe cea a micului print.
@vic - gand la gand. uitandu-ma pe cer mi s-a facut dor de micul print. asa ca tocmai am luat un audiobook:)
Trimiteți un comentariu