Like?:)

vineri, 23 septembrie 2011

Recensământ 2011

Pe principiul “un om informat face cât doi”, purces-am întru documentare ca să aflu și eu cum e cu recensământul ce taman va să vină.
Am găsit chestionarele, le-am listat în special ca să văd ce eventuale acte mi-ar trebui; da, trebuie, că se trec acolo suprafețele în mp ale camerelor și bucătăriei, trebuie codurile numerice personale (aici am mari îndoieli c-ar fi fost necesare și mă cam simt victima unei tentative de abuz).
Noutatea – pentru mine – este la capitolul religia repondentului; poți să nu declari deloc cărei religii aparții și, pe lângă variantele clasice (ortodox, greco-catolic, musulman, ateu - are cod 30), au apărut și nicio religie (29) și varianta altă religie (28), la care poți adăuga ce vrei tu, inclusiv creștin. Ceea ce-nseamnă că din punctul tău de vedere creștinismul e calea, dar nu ești de acord în mod explicit cu niciunul dintre culte. Și nici nu ești practicat al vreunuia.
La ultimul recensământ i-am spus tipei că-s agnostică; ea mi-a spus că n-are bâzdâgania aia în formular și mi-a propus, înțeleaptă, să mă treacă ortodoxă, că noi, românii, suntem ortodocși, că așa suntem botezați. Argumentul meu că omul își mai schimbă convingerile de-a lungul vieții a trecut pe lângă ea. Sigur și cu alții a procedat la fel și uite așa datele din 2002 privind religia românilor spun că 0,1% sunt atei, spre diferență de sondajele făcute de insititute cu tradiție și categoric credibile care dau ca procent 6-7% populație atee. Între timp, religia a rămas materie facultativă pe care o alegi obligatoriu, inclusiv în liceu (și nu istoria religiilor se studiază, ci dogma ortodoxă), sunt icoane în fiecare clasă, învățământul românesc nu e laic.
Am încercat să mă uit pe legea bugetului de stat, dar e scrisă în altă limbă decât a mea așa c-am renunțat; aș fi vrut să știu comparativ ce procente din PIB se alocă Cultelor, Educației, Culturii; poate o să aflu altă dată, deocamdată însă constat că în ultimii doi ani n-am văzut crescând vreo școală sau vreun teatru, ci doar biserici, multe biserici.
Recenzorul recenzează, criticul literar recenzează și el, fiecare cu materialul clientului, obținând rezultate diferite. Haideți, oameni buni, într-o poezie, să ne declarăm corect religia fiecare, indiferent care e ea! Acesta e modul meu de a susține campania recensământ 2011.

6 comentarii:

CCristinaC spunea...

Simona, la rubrica religie, nu exista si optiunea "in cautare"? Ca mi-as cam cauta alta religie ca ortodoxia nu ma multumeste deloc. :))) Total pe dinafara subiectului, mi se pare cumplit ca facem "Catedrala Neamului" in loc de spitale si dispensare...

cristina spunea...

ma apucasem sa-ti caut procentele din PIB alocate bisericii, dar m-am potolit. oricum nu conteaza. nici nu stiam ca vine recensamantul peste noi. eu la ala din 2002 nu eram acasa, nu-mi amintesc decat de unul de cand eram mica, mica. hm, mi-ai starnit nostalgii.
ma gandesc ce religie sa declar ca am. penticostali reformati o fi existand?

simf spunea...

@CCristinaC - exista "alta religie" sau "fara religie", varianta care e diferita de ateu, inseamna ca tu crezi intr-o fiinta suprema, dar n-o regasesti in religiile pe care le cunosti.
(catedrala neamului prost, ca sa citez din academia catavencu parca, atunci cand inca era intreaga)

@cristina - n-ar suna mai bine penticostal sunit zen?

cristina spunea...

zen suna bine, dar tre sa caut in dictionar sa vad ce sunt celelalte :))) (ca sa nu ma prinda recenzorii cu mata-n sac, nu de alta)

Anonim spunea...

Un link interesant pe aceasta tema:
http://www.recensamant2011.ro/recomandarea-noastra/recomandare-credinciosi

simf spunea...

@TeoB - important e sa declaram adevarul.

:-D