Experienţe reuşite. Reţete pentru aproximativ leneşi

La cererea telespectatorilor noştri, strict pentru admiratorii genului.

1. Oţet de leuştean. Leuştean proaspăt cules, spălat, uscat cu prosopul, tocat ca pentru ciorbă (trăiască blenderul cu familia lui electrocasnică), îndesat bine în borcan; 100 ml apă + 100 ml oţet + o linguriţă rasă de sare se pun pe foc până încep să iasă aburi (iacs, cratiţa asta atacă!), se toarnă apoi în borcan, se pune capacul şi gata. Reţeta asigură în miez de iarnă miros de leuştean crud, de început de vară, mai ales pe masa de bucătărie, unde persistă zile-n şir în caz de neatenţie – chiar miroase a foame.
2. Sirop de trandafir. (*) Se culeg trandafirii pe soare, prin tăiarea codiţelor cu foarfeca de electrician a domnului şi stăpânului casei, direct în castronul din plastic specializat. Se merge pe terasă, se asigură confortul optim – scrumieră, pachet, brichetă la îndemână, plus paharul de bere; se apucă fiecare floare cu mâna dreaptă, i se aplică vreo 3-4 bobârnace duioase întru deranjarea eventualilor locatari, apoi cu mâna stângă se prinde codiţa trandafirului şi se roteşte uşor în sens levogir, rezultatul final fiind: în mâna dreaptă – un snop de petale, în mâna stângă – codita cu sepale, stamine, pistil (ultimele ajung direct în găleata de biodegradabile). Se aplică încă vreo două bobârnace pe gaura proaspăt obţinută (în scopul scuturării polenului). Se aprinde o ţigară, se ia o gură de bere, se ignoră telefonul care sună; se răvăşesc petalele într-un alt castron, se vântură – uiiii -, se aleg petalele defecte care ies în evidenţă, se verifică dacă vreun păianjen sinucigaş nu încearcă să ajungă la fiert. Frida, n-ai ce căuta la mine în braţe! Cratiţă, trandafiri (cam 250 grame), apă (cam 1 l), fiert 10 minute cu capac. Pus zeama de la o jumătate de lămâie (ajută şi la gust, dar mai ales la culoare), închis focul, lăsat pe aragaz. Zădov, lasă găleata! A doua zi, se strecoară compoziţia responsabil prin strecurătoarea de ceai, la fiecare cană de zeamă se pune o cană de zahăr (am pus aproape trei căni), fiert 10 minute, pus în sticle, sticlele plantate în pături şi gata. Mi-au ieşit cam 900 ml de sirop minunatus, roşu, cam curgător, la un pahar de 250 ml de apă cu bule se pune cam un deget de sirop – la final e rozaliu, dar bun şi aromat.
3. Dulceaţă de trandafiri. Se execută instrucţiunile (*), apoi, cu petalele snop în mâna dreaptă, cu aceeaşi foarfecă de electrician se taie partea albă, dinspre coadă, măcar parţial color (dreptacii să nu se simtă discriminaţi, ei pot proceda invers). Ales petalele defecte, vânturat, căutat intruşi, pus petale (cam 250 g, pentru că merit) într-un alt castron, adăugat o linguriţă de sare de lămâie şi urme fine de zahăr, cointersat prinţul consort să le frământe până la zdrobirea relativă a fibrei, plantat castron acoperit în frigider o vreme, aşa, cam o jumătate de oră. 1 l de apă plus 1,2 kg de zahăr se pun la fiert pe foc mediu, fără capac, cam 15 min (se face proba cu picătura dacă e legat), se amestecă des, că-i risc de caramelizare, am pățit-o, se stinge focul, se pun trandafirii din frigider, apoi capacul şi se lasă 10 minute. Iar la fiert, 10 minute la foc mediu, pusă dulceaţa în borcane, borcanele în pături, cu capul în jos, gata. Au ieşit patru borcane uşor mai mici decât cele de 370 g, două de 85 g şi un castronel al cărui conţinut a dispărut instant.
   Va urma într-un viitor oarecare, în funcție de alte reușite. Enjoy!

L.E: Experiența ulterioară mi-a arătat ca la leuștean e de-ajuns o linguriță de sare la un litru de lichid, că la sirop și la dulceață cu cât sunt mai multe petale, cu atât mai bine.