# Floarea de colț n-o duce
deloc bine, nu i-am mai pus calcar și văd că nu-i place, oricum e treaba ei de
vrea sau nu să trăiască, n-o mai scarpin între cornițe, i-am dat ceva papa bun
și o ud constant.
# Trandafirii încă se
distrează cu pătarea neagră, chiar dacă i-am stropit de două ori, grădina e
plină de păienjeni foarte variații, de cicade de toate culorile și de floră
spontană viguros înflorită.
# Încă mai avem ceva roșii,
ardeii iuți încep să se coloreze, se coc aronii și mure, în meri cred că avem
vreo 10 fructe, zmeura rodește iarăși, cireșii și vișinii simt toamna-n frunze
roșii.
# Găinile sunt tot grase și gălăgioase, nu mai sunt
bântuite de instincte materne, dar fie nu vor ele să ouă, fie avem iarăși
coțofene abonate la masă, probabil o vom muta pe Salmonela paznic la cuibare.
# Câinii mari îmi fac
impresia că încep să treacă la ținuta de iarnă, cei mici și negri sunt
obraznici, Urma arată în continuare crunt, grație coafurii drujbă style
demarată de mine și neterminată.
# Pisicile nu mai umblă așa
teleleu, frecvent stau numai în casă sau curte, Frida e ubicuă, Jinx doarme pe
masa dinspre grădină, la soare, Mașa se eternizează pe combina frigorifică, iar
Igor cere în camerele de la etaj.
# Motanul bicolor din
vecini apare mai rar (am impresia ca doar când sunt turiști la pensiune), colorpointul
vine, dar nu mai îndrăznește să se apropie, de când l-a bătut responsabil Frida
când l-a prins în casă.
# A reușit domnul meu să
dea fierul vechi unui tip, avem două mături din bețe noi, dihania cu
ultrasunete pentru șobolani pare parțial utilă, tăiatul ieburilor cu trimmerul
e o operațiune cronofagă de spate îndoitoare.
Cujetarea zilei: bună vecinătate e atunci când știi
că vecinul e “dezinhibat” după cum îi intuiești playlist-ul.
3 comentarii:
Ca să stric frumoasa ta descriere,vin cu o întrebare: ce dihanie ai contra șobolanilor? Eu am patru și nu-i deranjează.😏
Să ai o zi frumoasă!
@Claudia Mihaela - un dispozitiv cu ultrasunete impotriva sobolanilor. Pest Repeller Attack Wave 450 mp
Ms.incerc și cu ăsta.
Trimiteți un comentariu