A
venit concediul, a plecat concediul şi n-am înţeles mai nimic din
el; nu mi-a fost de-ajuns, n-am apucat să fac ce-mi doream, nici
ce-mi propusesem, grădina e haos, casa – în stand by, doar la
capitolul somn ce-am mai recuperat. A fost o căldură nesuferită cu
timp-jăratic, antipatic de cald până şi-n chioşc sau sub nuc, cu
un soare crud şi arzător, de nu-ţi venea să ieşi din casă între
9 şi 19. Udat ore în şir plantele, o mie de dușuri, piele uscată,
păr casant, fugi, Frida, păr de-al tău îmi lipsește pe
pielea lipicioasă!, lichide, multe lichide, salată, ierburi,
pepene, n-am chef de poze.
Mai
mult de jumătate de concediu am avut șase musafiri umani şi-un
câine – nu simultan -, trei copii între 8 și 15 ani (drăguţi
ei, dar zău n-aș mai avea răbdare să cresc copii), gătit, vase,
rufe, curățenie, cumpărături. Am apucat doar să spăl covoarele
de iarnă și să fac oareșce rocade între corpuri de depozitare,
ceva vizite - mai avem două restante -, o plimbare scurtă, urme
fine de siropuri, un soi de gemo-peltea de zmeură; am demarat
strânsul de semințe - mor de drag, rutina şi munca repetitivă
sunt pasiunile mele secrete -, am cules și uscat plante, am strâns
producția proprie de condimente – seminţe de
creson, coriandru și muștar -, am reluat la citit/frunzărit
revistele de casă și grădină și cam atât.
Un
concediu năuc, cum nu-mi mai doresc altul.
7 comentarii:
Caldura e de vina ... ne narcotizeaza. Ma bucur, ca ai revenit !
sorry :)
mai bine gandeste-te la realizarile din acest concediu, ca sigur au fost cateva si priveste-le ca pe un bonus, ca oricum, se stie, in concediu nu trebuie sa ai altele decat somnul :)
@Dani - clar si caldura isi spune cuvantul!
@cristina - mi-am propus ca sa privesc acest concediul ca un cercetator: cautand cum sa ma odihnesc cat mai bine, am gasit o metoda prin care NU ma odihnesc in concediu, deci data viitoare voi proceda altfel. :) (somnul nu mi-a fost suficient, am recuperat din deficit, dar pana la echilibru mai e.)
Caldura ne-a naucit pe toti. Eu nu ma pot misca, d-apoi sa fac ceva treaba in casa sau gradina. Din fericire, in casa dau drumul la aerul conditionat, din pacate, in gradina n-am cum. :)
Bine ai revenit!
Am scris un mesaj, dar s-a dus undeva departe. :)
Spuneam ca ne-a naucit canicula asta pe toti. Eu nu ma pot misca, d-apoi sa mai fac treaba in casa sau gradina. Din fericire in casa activez aerul confitionat, din pacate in curte nu am cum. :)
Bine ai revenit!
si eu care dadeam cate o nara pe-aici, vedeam scris mare "concediu e atunci cand" si ieseam tiptil, sa nu creez panica, patrunsa de-o invidie pozitiva (numa' mie nu mi se-arata!)...
sa gandim totusi in termeni pozitivi" l-ai avut!
@Mihaela - luand partea buna, avem sauna la domitil :)
@balaura - pozitiv vorbind, a fost o experienta care s-a lasat cu invataminte :)
Trimiteți un comentariu