# Corund – ceramică, lemn,
împletituri, blană, lână, agroturism, sare, piatră, verde ascendent.
# Muzeul de aragonit. Nu am
reușit să-l găsim fără să întrebăm în zona comercială. L-am găsit, o clădire
mare, lungă, galbenă, nu avea nicio pancartă, prima poartă era încuiată, niciun
număr de telefon afișat sau program de vizitare. Mergem la a doua poartă; din
casă se aude lătratul unui câine, deschide o doamnă distinsă la a treia
tinerețe: fata e plecată cu un grup de turiști,
muzeul e administrat de o fundație, reveniți mâine. Dar de unde sunteți? Ooo,
de departe, pot să vă ajut doar dacă așteptați trei minute să vă deschid. Ne-a
deschis muzeul – o singură încăpere, cu obiecte și roci de aragonit despre care
ne-a povestit cu drag, apoi ne-a zis cu tristețe despre cum a fost distrusă
mina. Să mergeți la Sovata să vedeți
altarul de aragonit. Și la biserică, aici, să vedeți cristelnițele donate de
proprietarii minei. Și să mai veniți. (Ulterior am aflat că doamna e urmașa
proprietarilor minei, și bucata de casă, și o bună parte din exponatele
muzeului au fost donate de aceștia.)
# Biserica Unitariană –
fortificată, cu orgă, de-un ascetism impresionant.
# Muzeul satului. O casă
veche, tradițională - două cămăruțe, acoperită cu șindrilă, poartă săsească
pictată, încuiată și ea. La fel, niciun număr de telefon. Caut pe net, găsesc
un număr, sun. O doamnă dulce îmi dă telefonul unicului referent cultural al
comunei, îl sun. Când vreți să vizitați
muzeul? Vă chem eu înapoi în 3
minute. Mă sună, vine în alte 3 minute. Ne povestește despre istorie și
tradiții, ne atrage atenția asupra obiectelor valoroase, ne arată obiecte din
iască – da, ciuperca pe fag crescătoare -, șepci, genți. Ooo, am copilărit la Pitești, mergeam la târg cu vase. La final ne
invită să scriem în cartea de oaspeți și să revenim, că acum îi știm și numărul
de telefon.
# Biserica Romano-Catolică
era încuiată și ea. Mergem în zona cu artizanat, îi spun unei doamne
dezamăgirea mea și fermă ne trimite la casa parohială (aproape ne somează). Nu,
nu-i frumos să-l deranjăm pe preot acasă... Ei,
cum să nu mergeți? Mergeți, e mereu la birou cineva, secretarul, cantorul,
clopotarul. Mergem. Domnul de-acolo dă un telefon, în două minute apare
clopotarul, ne deschide, ne povestește. De
unde sunteți? Aaa, olteni de-ai mei, toată copilăria am mers la târg la
Topoloveni cu vase. Vedem cristelnițele de aragonit, ne arată și orga, ne
recomandă să mergem la Șumuleu Ciuc, unde va veni Papa, ne invită să revenim
cât mai curând.
(În treptele de beton din
curtea bisericii sunt încastrate bucăți de aragonit.)
# Am ratat izvoarele sărate
și Dealul Melcilor din motiv de ploi torențiale; cred că avem noi o putere
secretă: cum vrem să vizităm zone cu sare, cum plouă torențial (am pățit-o cu
ani în urmă și la Buzău).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu