# E verde totul, copleșitor
de verde, ca în niciun alt moment al anului; iarba crește ca nebuna, cum te-ai
întors cu spatele, cum are iar 30 cm, păpădiile vor să devină arbuști, în
curte, pe zona de patrulare a câinilor, patlagina se face monstruoasă.
# Tot plouă, ori zilnic,
ori la două zile, e și cald, așa că pomi și trandafiri sunt plini de toate cele
- boli și dăunători, simultan. Cireșele sunt puține și bolnave – lipsa noastră de-acasă
s-a simțit -, anul ăsta sunt oricum mult mai puține fructe și, bine-ar fi să
n-am dreptate, avem ceva monilia harnică în livadă.
# Comparativ cu anul trecut
(când pe 17 mai mâncam cireșe) anul ăsta pe 17 mai încă făceam focul în
dormitor, că primăvara e mult mai leneșă; nici gând de sirop sau dulceață de
trandafiri, abia acum încep să înflorească, leușteanul e încă mic, iasomia abia
s-a hărnicit să facă vreo zece flori.
# Experimentul cu semințele
de roșii puse în pământ fix după ce le-am scos (pentru bulion) e o reușită,
răsadurile sunt mari și viguroase, acum aștept să văd fiecare ce va rodi; am
cam rămas fără răsaduri de ardei iuți (am bazat pe cineva), sparanghelul e
pădurice de aproape 2 m, valeriana tinde spre cer, anghinarea n-a murit.
# Oreganoul cam înghite
phloxul pitic, iar au ieșit nenumărate plante de tarhon, cât le-am smuls anul
trecut, am pus fasole, castraveți, o marcă de pepene și dovlecei; butașii de
gard viu și de trandafiri o duc bine câtă vreme nu se tăvălește Mașa prin ei,
am cam mutat în grădină tot ce aveam prin minisere, mai sunt urme fine de
plante în suportul de ghivece.
# Amândoi câinii mari și
albi dorm pe aleea din ciment, cu capetele pe bordură ca pe niște perne, s-au
subțiat un pic, și grație năpârlirii, dar și a căldurii, câinii mici dorm
expandați pe la umbră. Pepsi și-a furat-o de la Urma – prostuță Urma, dar și
când i se pune... -, așa că o vreme s-a purtat respectuos câinuța neagră, acum văd că-i revine obrăznicia.
# Găinile încă sunt grase,
dar ouă, pisicile năpârlesc la greu, au mai slăbit și nu prea mai sunt ispitite
de casă – Jinx, în mod special, doarme doar pe terasă.
# Motanii musafiri trebuie
ușuiți, cel bicolor a intrat în casă și a marcat, cel colorpoint a luat o
bătaie responsabilă de la Frida – probabil intrase în casă și nu l-am văzut
înainte să închid ușa; iar el nu s-a prins cum e cu ușița.
# Am cumpărat un aparat pentru
șobolani (Pest Repeller Attack Wave 450 mp îl cheamă), Hades nu mai latră ca
apucatul, încă sapă, dar mai pe lângă atelier, probabil va trebui mutat aparatul curând.
# Casa de vizavi e deja la
roșu, la cea din peisaj se fac ultimele finisaje, vecinii noi de la casa (nouă)
din curbă sunt fani manele și au boxă activă; bine că tipul mare fan nu
locuiește efectiv acolo, doar vine săptămânal – zău de înțeleg cum să stai cu
prunca de sub un an în brațe, în bași de bași, care se aud la noi în curte, la
vreo 50 de m.
3 comentarii:
Iti explica vecinii care stau in apartamentul de deasupra parintilor mei cum e cu muzica tare! :-)) Nici eu nu inteleg cum cresc prunci in astfel de conditii, ai mei s-au cam resemnat, probabil sau au renuntat sa mi se mai planga.
Anghinarea ați protejat-o pe timpul iernii? Mulțumesc.
@IVP - unele da, una nu. au murit 2 plante protejate, au trait restul protejate si cea lasata pur si simplu (am uitat-o, de fapt)
Trimiteți un comentariu