O scurtă istorie a trandafirilor. Guest post 1

După ce am pus pe blog 19 postări despre 19 soiuri de trandafiri și în urma unor discuții, o doamnă dragă a scris, bine structurat și concentrat, despre trandafiri. Cum grupul de facebook este închis și audiența e limitată, doamnelor și domnilor, s-o citim aici pe Vali Ghejan:

Sunt mii de soiuri de trandafiri, mai mult de 100 de specii, sunt cunoscute 2000 de soiuri și 18000 de tipuri de trandafiri. În fiecare an apar soiuri noi, urmare a încrucișărilor și altoirilor. Sunt zeci de culori și combinații de culori pentru trandafiri, rezultate în urma acestor încrucișări. Singurul trandafir care nu există este trandafirul negru, dar se lucrează și sunt șanse să poate fi creat și un asftel de trandafir complet negru

Sunt trei grupe principale de trandafiri: trandafirii sălbatici; trandafirii vechi de grădină „old rose” (clase existente înainte de 1867); și trandafirii moderni (clase care nu existau înainte de 1867).

În funcție de mirosul trandafirilor există cinci grupuri principale: trandafirul vechi, ceai, smirnă, fructe și mosc, deși în fiecare grupă există variații enorme. Parfumul se poate schimba, de asemenea, odată cu vârsta florii, vreme, sezon și chiar de la an la an, de aceea este întotdeauna important să miroși cât mai mulți trandafiri, cât mai des posibil. Parfumul trandafirilor are capacitatea magică de a te putea liniști.

Parfumul trandafirilor vechi este, fără îndoială, superb și, după cum se poate aștepta, se găsește cel mai frecvent în Gallica, Damask și Alba, Bourbon, deși fiecare are o notă subtilă. Din Kazanlak de Damasc se extrag aproape toate uleiurile de trandafir, care sunt ingredientele esențiale pentru cele mai bune parfumuri, cu toate că, în mod straniu, trandafirul nu miroase foarte puternic .

Trandafirii ornamentali au fost cultivați de milenii, cea mai timpurie cultivare cunoscută din izvoarele istorice este în 500 î.e.n., în țările mediteraneene, Persia și China. Cel mai bătrân trandafir din lume este o tufă din Germania. Se crede că a fost plantată în anul 850. Planta a fost distrusă complet în timpul războiului și a renăscut din propria rădăcină spre mirarea tuturor.

Trandafiri de Damasc au fost găsiți în morminte egiptene; aparent același trandafir - numit și "Rosa Sancta" (Sfânta Rose) - a fost cultivat în zilele noastre în locuri sfinte din Africa de Est.

În secolul al XIII-lea, cavalerii teutoni au găsit în regiunea Damascului aşa numitul trandafir de Damasc (Rosa  damascena), pe care l-au adus cu ei în Germania. Trandafiri din Damasc și soiurile lor sunt considerate a fi o clasă antică de trandafiri de grădină, un hibrid aleator care rezultă din trecerea trandafirilor finlandezi și galici.

În perioada 1750-1824, mai mulți trandafiri din China și trandafiri de ceai au apărut în Occident. Acești trandafiri înfloresc continuu.

Pe L'île de Bourbon a apărut o nouă înrudire între trandafirul de China și Damascul Perpetual. Trandafirii de Bourbon au fost creați pe L'île de Bourbon, parte integrantă a Republicii Franceze, acum cunoscută sub numele de insula Réunion din Oceanul Indian, situată în sudul Africii, motiv pentru care aceștia sunt adesea denumiți trandafiri de Bourbon. Aici, coloniștii și-au protejat câmpurile cu gardurile vii de trandafiri de Damasc de toamnă și cu trandafiri din China veche.

Jocul colorat al trandafirilor Bourbon variază de la alb, la roz până la roșu - roșu carmin. Florile sunt minunate, parfumate din iunie până la sfârșitul toamnei. Trandafirii de Bourbon sunt puternici în creștere, foarte parfumați, adesea sunt cățărători.

Împărăteasa Josephine a plantat primul trandafir în ceea ce urma sa fie prima gradină de trandafiri din lume, la sfârșitul anilor 1700. Josephine, a creat o grădină a trandafirilor la Chateau de Malmaison, la 7 kilometri de Paris. Grădina are peste 250 de soiuri de trandafiri și este una dintre cele mai bogate grădini de trandafiri, chiar și în ziua de azi. Francezii au devenit interesați de trandafiri și de industria trandafirului.

Un alt criteriu pentru selectarea trandafirilor este numit "substanța petalelor". Această calitate este extrem de importantă în climatul cald, unde temperaturile se pot înălța în intervalul de 90 ° Fahrenheit. În esență, substanța depinde de cantitatea de amidon din petalele capabilă să mențină umiditatea. Mai mult amidon, cu atât mai bine, soiul poate susține expunerea la temperaturi ridicate. În caz contrar, în lipsa amidonului, umiditatea și mirosul se pierd, iar inflorescențele încep să se ofilească.

Puțini știu că trandafirii de dulceață nu sunt doar trandafirii de Damasc. Trandafiri de dulceață sunt foarte mulți și ei se regăsesc în mai toate soiurile vechi cât și în cele moderne: Alba, Bourbon, Centifolia, Portland, Moss, David Austin.

Din grupa trandafirilor vechi fac parte soiurile: Gallica, Alba, Damasc, Bourbon, Perpetual Damasc, Portland, Centifoliia și Moss. Grupurile orientale de trandafiri sunt trandafirii chinezești și trandafirii de ceai. Tipurile europene - cu o singură excepție importantă - au un singur anotimp de inflorescență pe an, în timp ce orientalii repetă înflorirea mai mult sau mai puțin continuă. Producția de sold adaugă o altă frumusețe grădinii, din solduri se poate face o pastă identică cu cea de măceșe.

Frumusețea trandafirilor vechi din grădină se află adesea în parfumul greu pe care îl pot împărtăși grădinii. Cele mai populare clase de trandafiri sunt:

Alba - Cunoscuți sub numele de "trandafiri albi", acești trandafiri vechi cresc în poziție verticală, adesea sunt alpiniști, au frunze verzi și sunt rezistenți la boli.

Ayrshire - Acest grup de trandafiri alpiniști, originari din Scoția, înfloresc o dată.

Bourbon - au fost primii trandafiri cu flori repetate. Ei își derivă numele de la locul primilor membri ai clasei, L'île Bourbon din Oceanul Indian. Dimensiunea plantelor poate varia de la 2 la 5 metri înălțime. Repetă înflorirea.

Boursault - Acesta este un mic grup de trandafiri de odinioară, dezvoltat de grădinarul francez care le-a dat numele în clasa trandafirilor.

Centifolia - Acest trandafir hybrid din Olanda își derivă numele de clasă din faptul că florile conțin adesea mai mult de 100 de petale. Plantele sunt de la 4 până la 8 metri înălțime, rezistenți iarna, înfloresc o dată. Aceștia sunt denumiți și "trandafiri de varză" și sunt prezentați în picturile olandeze din secolul al XVII-lea.

China - Caracteristica cea mai importantă a acestui grup este capacitatea sa de a repeta înflorirea. Plantele sunt variabile în înălțime, cu spini relativ puțini. Acestea sunt, în general, de lungă durată și nu supraviețuiesc la ger. Florile au tendința de a fi purtate în grupuri mici. Trandafiri originari din Asia de Sud-Est sunt una dintre cele mai importante grupuri istorice de trandafiri.

Damasc – Acești trandafiri sunt cele mai cunoscuți pentru parfumul foarte intens. Plantele, în general, variază în mărime de la 3 la 6 picioare. Unele soiuri repetă înflorirea.

China Hybrid - Aceste plante sunt, în general, mici, variind de la 2 la 3 metri înălțime, repetă înflorirea. Tulpinile sunt adesea prea slabe pentru a susține grupurile de flori care au un parfum picant. Plantele nu sunt rezistente și necesită protecție iarna în climă rece.

Gallica - Aceste plante hybrid sunt mici, înalte de 3 până la 4 picioare, și sunt rezistente iarna. Inflorescențele sunt parfumate, vin în culori strălucitoare și înfloresc o dată.

Perpetual - popular în timpul secolului al XIX-lea, acești trandafiri hybrid se caracterizează prin înflorirea repetată, dimensiunea plantelor (înălțimea de aproximativ șase picioare), parfum și gama de culori (mai ales roz și roșu).

Moss - Numit pentru creșterea spinoasă a mușchilor de pe peduncul chiar sub floare și sepale, acest grup eliberează o oleoreșină cu parfum de pin atunci când mușchiul este frecat între degete. Plantele sunt în general rezistente la iarnă și înalte între 3 și 6 picioare. Unele soiuri repetă înflorirea.

Noisette - Această clasificare provine de la Philippe Noisette de Charleston, care le-a introdus mai târziu în Franța. Plantele sunt mari și întinse, adesea ajungând până la 20 de picioare înălțime. Inflorescențele sunt produse în grupuri parfumate.

Portland - Acest grup mic de trandafiri a fost derivat din încrucișarea care implică gallica hibridă, damasc, centifolia și portelanul hibrid. Ei sunt mici în înălțime, de obicei de 4 metri înălțime, înfloresc repetat și au pedunculi foarte scurți. Această clasă a fost numită în onoarea ducesei din Portland.

Ceai - Caracterizat ca variabil în înălțime, unele dintre cele mai bune soiuri fiind Ceaiul alpinist. Ceaiul are flori mari pe tulpini slabe, ducând la înflorire sau înflorirea florilor. Acest grup este unul dintre strămoșii imediați ai ceaiului hibrid modern. Trandafiri Ceai sunt relativ puțin rezistenți la iernile grele. Ei cresc cel mai bine atunci când sunt ușor tăiați.

Trandafirii moderni

Epoca trandafirilor moderni a fost înființată în 1867, odată cu introducerea primului ceai hibrid, "La France", de către crescătorul francez Guillot. Până la sfârșitul secolului al XX-lea, peste 10.000 de ceaiuri hibride au fost crescute cu mare succes. Crescătorii au recunoscut rapid faptul că părinții planificați ar putea dezvolta forme noi de flori, mărime, obicei de creștere și culori. Prin urmare, s-au dezvoltat următoarele noi clasificări bazate pe obiceiurile de creștere.

Hybrid Tea & Grandiflora - Poate cea mai populară clasa de trandafiri moderni este ceaiul hibrid, ușor de recunoscut, cu flori bine proporționate, mari care conțin 30 până la 50 de petale. Florile sunt purtate pe tulpini lungi fie singure, fie cu mai multe flori laterale. În 1945, „Pace“ a anunțat epoca modernă a ceaiurilor hibrid în format elegant. 

Floribunda & Polyantha - Floribunda este caracterizată de capacitatea sa abundentă de a purta flori în grupuri mari sau ferme cu mai mult de o floare în floare la un moment dat. Această clasă este de neegalat pentru oferirea unor ecrane masive, pline de culoare, de lungă durată. Avantajul distinct al floribundei este capacitatea sa de a înflori continuu, în timp ce ceaiul hibrid prezintă un ciclu de înflorire la fiecare șase până la șapte săptămâni. Floribunda sunt mai rezistenți, mai ușor de tratat și mai fiabili în vremea umedă decât omologii lor de ceai hibrid. 

Polyanthas sunt, în general, mai mici, dar sunt plante rezistente, cu clustere mari de flori mici cu diametru de 1 inch, utilizate adesea pentru masaj, margini și garduri vii.

Miniatura și Miniflora - Aceste clase au crescut în popularitate datorită noutății și versatilității lor. Acestea pot fi folosite pentru a cultiva paturi, crescând în recipiente și balansoare sau chiar pentru a le lua în interior, ca plante temporare de oală pentru decorare. Înălțimea plantei medii este de aproximativ 15 până la 30 de centimetri, iar forma de flori și frunzele sunt într-adevăr versiuni miniatură ale ceaiurilor hibride și ale floribundelor.

Arbust (Classic & Modern) - Arbuștii se caracterizează ușor prin neobișnuitul lor. Există cinci subdiviziuni populare în cadrul clasei: kordesii hibride, moesii hibrizi, moscurile hibride, rugosa hibrid și arbust. Ei pot crește de la 5 la 15 picioare sau mai mult în toate direcțiile, având în vedere climatul corect și condițiile de creștere. Remarcați pentru rezistența lor, ei sunt de obicei energici și produc cantități mari de clustere de flori. 

                  

David Austin - Grupul unic de trandafiri hibridizat de David Austin (deseori numit Trandafiri englezești) aparține acestei clase. Seamănă cu trandafirii vechi de grădină, în formă și formă, dar sunt recurenți și sunt adesea parfumați. Aici se găsesc și trandafiri de dulceață.

Crescătorul cu flori mari, hibridul Gigantea, hibridul Wichurana - Aceste soiuri sunt dominate de obiceiul lor de creștere, bastoane îndelungate cu capacitatea de a urca garduri, peste ziduri și prin trelize, arbori și pergole dacă sunt instruiți și legați corespunzător. Aceste soiuri oferă o gamă largă de forme de flori, forme și culori.