Schimb confort urban pe libertate rurală (119). Închiderea sezonului de seminţe, deschiderea celui de răsaduri

Tare mă bucur de creşterea temperaturilor, de ploaie, de verdele ce-mi inundă ochii din toate părţile acasă! Liziera e de vis, a înflorit liliacul şi miroase divin, florile de la pruni şi vişini s-au scuturat, dar merii sunt o nebunie, via creşte roz peste noapte, pe furiş, trandafirii şi pomişorii plantaţi acum două săptămâni au deja frunzuliţe, căpşunele înfloresc cochete, lalelele încă sunt frumoase, dar le mănâncă cineva, ca şi pe crini: văd planta ofilită şi, când pun mâna pe ea, iese tăiată de sub nivelul pământului. Nucul s-a împodobit cu mâţişori, brânduşele s-au pus gospodăreşte pe înflorit, că aşa trebuie în mai, arţarul creşte ca nebunul, în frunze roşii, în frunze verzi; e straniu cum arată, dar vreau să-i las o creangă cu frunze verzi, să fie bicolor, ca merii cu două altoiuri de la Bakker.
Am plantat rododendronul (cu instrucţiunile de la phlox listate, mulţumesc, phlox) fix în locul în care era călinul, pe care a trebuit să-l mutăm lângă poarta de la intrare, că aşa se întâmplă când pui diverse ca înecatul, pe unde apuci, din bucuria de a planta tu cu mâinile din dotare. Am mari emoţii pentru rododendron, terenul nostru e argilos, apa - calcaroasă… ce-o fi o fi. Plantarea lui a avut ca efect secundar facerea zob a gazonului proaspăt apărut, dar nu se pune; acum continuăm brainstormingul să vedem unde împământim smochinul.
Am terminat colecţia de plicuri cu seminţe de flori, le-am pus pe unde mi-a tunat şi unde am găsit o bucăţică de teren liber – vedem noi câte şi unde vor ieşi, că iar m-au enervat pretenţiile de pe plicuri, aşa că nu le-am mai citit. Seminţele puse la final de martie au apărut, sunt acum plăntuţe cu două frunze, mici, dar viguroase; asta când nu sapă Jinx în ele, că-i place cum e mărunţit pământul acolo. Gata cu florile pe anul acesta, trecem deja la chestii mai serioase: am pus şapte castraveţi cu araci cu tot, nouă cuiburi de roşii (trăiască sor’mea), un pliculeţ de mazăre şi am început vajnica luptă cu bălăriile crescute printre plantele folositoare omului; evident, lupta cu duşmanul pe care îl recunosc, că nu mai risc, ca anul trecut, să smulg plante necunoscute care s-au dovedit a fi cimbru.
Domnul meu s-a jucat cu motocoasa şi a tuns mai bine de jumătate din bălăriile din perimetrul exterior al gardului, că deja începuseră să se insinueze parşiv printre uluci, prilej cu care a descoperit un muşuroi de furnici negre cu roşu cât o colină – înalt de vreo 60 cm, cu diametru de peste un metru, cam la 2 m de gardul nostru din grădină. N-avem idee dacă ar trebui să facem ceva împotriva furnicilor şi dacă da cum să procedăm.
Pe final, doamnelor şi domnilor, omologăm oficial un nou record în materie: într-o singură zi, cele şase găini ale noastre au făcut cinci ouă! Aplauze, vă rugăm.