Schimb confort urban pe libertate rurală (130). Grădina în prag de iunie

Finalul ăsta de primăvară a fost ca o mireasă, s-a lăsat aşteptat cam două săptămâni comparativ cu anul trecut (trăiască blogul, că el mi-a fost reper). Numai, că, faţă de anul trecut, când eram speriată şi nu ştiam deloc ce şi când trebuie să fac, acum avem şi consilier, şi ajutoare specializate. A venit nea Costică în inspecţia lunară şi am făcut împreună (mai mult el) planul de bătaie pe următoarele 30 de zile: cam într-o săptămână trebuie tăiată via, numai să înflorească (mi-a explicat cum, eu i-am povestit domnului meu); zeama bordeleză va trebuie să aibă o diluţie mai mare, că cea precedentă a fost prea concentrată şi a ondulat frunzele viţei; deocamdată e prea devreme pentru tunsul morcovilor şi copilitul roşiilor - trebuie întâi să înflorească, dar să-l sun când văd primele flori -; răsadurile de praz şi conopidă încă nu-s gata de transplantat, tot cam în două săptămâni vor fi tocmai bune. Mi-a arătat că dihăniile care ne mănâncă nouă recolta îs melci (erau tone, toţi ascunşi în zmeură, printre spini), am aflat că anul acesta e an prost de mere, dar bun de prune, iar merii noştri cu mici excepţii n-au rod, cu toate c-au fost plini de flori şi chiar stropiţi. Cum bălăriile se iţeau falnice, mici, mici, dar tot ameninţau c-o invazie, dragul de nea Costică (plecat de-acasă, special să vină la noi, când avea oameni la praşila porumbului) ne-a trimis, la cererea mea, două femei la sapă: tanti Stela (spre 70 de ani) şi tanti Marieta (cam 60). Am stat cu ele în grădină (e cam mult spus că le-am ajutat, că nu ni se compara randamentul) cât s-au executat nenumărate operaţiuni: săpat cartofi, mazăre, roşii, ardei, castraveţi, plantat iar fasole c-au mâncat-o cochilioşii de melci, plivit straturile, tăiat cu secera bălăriile din zmeură, legat zmeura şi tot ce mai era de făcut în faimoşii 120 mp de grădina pe care cu drag îi utilizăm. M-au întrebat de la început cum vreau să lucreze, „ca la ele acasă” (adică metodic, în amănunt) sau „ca la munca cu ziua” (asta n-am întrebat ce-nseamnă, c-am ales prima variantă). Câtă migală, domne, câtă migală! Cu acest prilej am văzut şi eu cum arată pirul (au găsit un singur smoc, pe care l-au asasinat), am vorbit despre tradiţii în zonă şi despre cum sunt priviţi veneticii de către cei „de pământ” (tanti Stela s-a tot opus săraca atunci când nea Costică a trimis-o la noi: „Nu mă duc, Tică, nu mă duc io la orăşeni!”, „Du-te, Stelo, că ştiu io unde te trimit, am vorbit cu oamenii, te-aşteaptă, acu’ gata, te duci.”). Ambele tanti au prins drag de noi şi-au promis că mai vin (le sun pe mobil în caz de, numai s-o fac în timp util, să-şi poată ele planifica), m-au foarte lăudat de cum arăta grădina, mai ales că sunt venită din oraş „şi altele crescute aici, în sat, nici după pătrunjel nu intră, trimit copiii să-l culeagă” şi zău m-au bucurat sincer laudele lor (o fi orgoliu?), iar promisiunea că vor mai veni mi-a fost aşa, ca o recompensă. E prima dată când văd şi eu, pe viu, cum se îngrijeşte o grădină şi încerc să reţin cât de multe pot.
Ca activităţi conexe, am tratat cu respect afidele (cu soluţie de săpun şi spirt) şi cicadele (duşuri zilnice) şi pare-se c-a fost eficient, am tăiat din leuştean şi din ţelină şi am pus la congelator – şi aici am avut supraproducţie, aşa că am dăruit cu drag –, am rărit ceapa, usturoiul şi ridichile şi fericită vă anunţ că am cam început să „facem piaţa” din grădină.