Schimb confort urban pe libertate rurală (126). Un alt sfârşit de lume

Doamne, cum am aşteptat week-end-ul ăsta! După două săptămâni lungi cu zece ore zilnic în faţa monitorului, agitate rău şi cu creierii pe moaţe, zău aveam nevoie de-o pauză şi sfinţii de sâmbătă au sosit ca un cadou pentru mine, cu dedicaţie.
N-am făcut mare lucru (mai bine spus, n-am făcut mai nimic), adică am tăiat frunzele de la lalele şi narcise, am mutat oxalisul pe zona de pietriş de lângă casă - încă n-a murit, sper să ţină mişcarea, cum şi o parte din busuiocul roşu pare a fi, staţionar, în agonie, şi pentru el sper, că majoritatea plăntuţelor primite au pierit. Domnul meu a tuns gazonul, în concubinaj am săpat căpşunii şi apoi am mulcit eu singurică două rânduri din cele trei de căpşuni, că atât mi-a ajuns iarba.
Duminică am fost la shopping cu fetele (terapie de-a dreptul pentru o femeie) şi în rest m-am bucurat de ce minuni avem acasă: a început zmeura să înflorească, se deschid garofiţele mov-roz, primulele continuă să facă floricele, grădina e inundată de bălării arătoase şi rondurile de flori sunt într-o delicioasă devălmăşie: multe plăntuţe, toate necunoscute (din care suspectez că 90% au apărut din flora spontană), dar, atâta vreme cât nu le cunosc, le las în pace. S-au format prunele şi merele văratice, gutuiul începe să-şi scuture din flori, vişinii sunt făloşi şi promiţători a recoltă bună. Plimbatul atent pe moşie m-a făcut să descopăr şi aspecte pe care nu le-am remarcat anul trecut (fie n-au fost, fie nu aveam eu ochi de văzut): trandafirii au nişte dihănii albe staţionare, pe plantele aromatice parcă scuipă cineva la rădăcină, frunzele de viţă de vie se ondulează pe margini şi încep să se bombeze, de parcă ar avea un tiv care le-a rămas prea mic. Frunzele de fasole şi de mazăre sunt ronţăite cu spor şi simţ estetic de către nu ştiu cine, e plină grădina de legume cu găuri de diametru cam un cm, iar dedesubt sunt galerii – coropişniţe să fie oare? Ceapa, usturoiul, varza şi celelalte legume par s-o ducă bine, iar cartofii… cartofii sunt spectaculoşi, în tonul lor rupt de verde bătând în albastru, fermi şi viguroşi; tare dragi îmi sunt. Tot de bine e şi că anul acesta n-avem limacşi şi că în curând vine nea Costică să-mi identifice bălăriile dintre flori şi să ne traseze instrucţiuni cu ce şi cum trebuie făcut prin grădină în curând.
În week-end n-a plouat deloc, cu toate că în fiecare după-amiază, pe la 4, s-a încruntat cerul şi s-a răstit. E cald şi fain, aşa că se dă startul la sezonul de şlapi, tricourile şi bermudele redevin ţinută obligatorie, iar ritualul de seară de vară a fost reluat oficial: în şezlonguri, cu berea/ceaiul/siropul în faţă admirăm pădurea, ascultăm ciripelele hărnicuţe şi ne minunăm de dialogul nenumăraţilor cuci din preajmă.
Da, a fost un alt sfârşit de lume paşnic şi relaxant.