Schimb confort urban pe libertate rurală (127). Puii, I

De mai bine de-o lună tot încercăm să cumpărăm nişte pui de carne, mai măricuţi, nu de-o zi, că tare complicată pare îngrijirea lor. N-a fost să fie, n-am ajuns, asta e. Pleacă domnul meu sâmbătă dimineaţă după cereale în târg şi, ştiind că e în zonă o dugheană cu pui şi concentrate, ia cu el şi o cutie din carton rezonabilă, în care să încapă zece dihănii de-o lună. Se întoarce, spune că a cumpărat opt pui albi (De ce opt şi nu zece, cum am vorbit? De ce albi şi nu roşcaţi, nu ştii că nu-mi plac puii albi?), îmi propune ghiduş să mă uit în portbagaj (eu amân din motiv de lipsa de chef) şi se sacrifică el să scoată cutia. Aud eu ceva piuituri suspecte, dar am crezut că se aud de la puii vrăbiilor din chioşc. Mă uit în cutie… opt boţuri galbene – pui de-o zi.
Am încremenit! Frumoşi foc, ca nişte jucăriuţe de pluş, dar gălăgioase. Responsabilitatea faţă de ei mi se aşază grea pe umerii şi prin cap încep să-mi treacă tot fel de fel de scenarii scary, cum mor de frig, cum îi iau şobolanii, cum îi omoară motanii noştri…
- Nu pune mâna pe ei, că-s mai multe şanse să-i accepte cloşca, îmi spune R.
Ă? Ce acceptare? Care cloşcă? Am ratat ceva din datele problemei?
Domnul meu zâmbeşte hâtru şi continuă:
- Tipa de-acolo mi-a spus că avem şanse să vrăjim cloşca să creadă că-s puii ei.
Amândouă găinile noastre blonde sunt la a doua tură de instincte materne manifestate explicit, cu toate duşurile şi încarcerările la care au fost supuse metodic.
- Mai putem să-i ţinem ziua la soare şi noaptea cu un bec care să-i încălzească, continuă domnul meu.
- Şi dacă nu-i acceptă cloşca ce se întâmplă?
- Îi omoară.
Am îngheţat. Ideea că boţurile minunate pot muri m-a paralizat. Ştiam că aşa o să reacţionez şi ca atare ăsta era unul dintre motivele pentru care refuzam pui de-o zi. Mi se făcuse mie cam poftă să văd dihănii micuţe prin curte (de la daiana şi traindlatara), cochetam cu ideea cumpărării unei cloşti cu pui, dar anul viitor, nu acum, prea m-a luat repede domnul meu.
Trebuia să ne mişcăm repejor, că Zombie şi Jinx adulmecau cutia de la ceva distanţă, cu interes, iar câinii patrulau în mod suspect. Inventariem cloştile (amândouă hotărâte, înfoiate şi belicoase; eu – o punem pe cea mai mare, R. – nu, pe-aia mică), verificăm cuşca de pui făcută anul trecut (i-ar cam trebui o uşiţă în partea de sus), avem nevoie de o lădiţă în care să amenajăm cuibul, scoate patru ouă din frigider şi pune-le la încălzit, s-o păcălim pe doamna cloşcă, coboară lucernă uscată de deasupra atelierului...
- va urma –