Puii s-au uscat, le-a fost stinsă lumina ca să se culce, că la ce gălăgie făceau trezeau găina, şi când s-a înnoptat R. şi M. au purces la plantat puiuţi la cloşcă. Că a fost ciupit copilul nr. 2 în cadrul operaţiunii recuperat ouă de sub găina cu spirit pronunţat matern nu prea se pune, că nici copilului nu i-a dat prin cap să folosească ambele mâini, dintre care cu una să imobilizeze capul atacatoarei. Aşa că misiunea a fost îndeplinită fără alte victime colaterale.
Am dormit cu grija puilor, subţire şi cam repede; la 5, când Jinx a trezit-o pe Miruna cerând afară (că aşa au obiceiul mâţele serioase, „sună” înainte de răsăritul soarelui), am rugat-o să arunce un ochi la puiuţi. Gând la gând, asta voia şi ea să facă, numai că, nefiind încă lumină, era linişte şi pace şi nu se zărea nimic în coteţ. La 6 m-am trezit eu de bună voie şi nesilită de nimeni (că de obicei sună din greu telefonul ca să mă convingă, degeaba îi explic că dimineaţă e atunci când mă trezesc eu) şi repede am mers să văd ce s-a întâmplat. Patru boţuri gălbui colcăiau pe lângă cloşcă, unul îşi iţea căpşorul de sub aripa ei. M-a învăluit o bucurie fără margini, o senzaţie de nedescris. Din zece în zece minute mă duceam să văd ce fac puii, prin plasa de la uşă, ca să nu-i deranjez. Am văzut o singură dată şase, îmi făceam griji pentru cel de-al şaptelea, dar tot fericită eram per total.
Când s-a trezit Miruna, şi-a început periplul, tot cam la zece minute, ea a fost prima care i-a văzut pe toţi şapte în acelaşi timp. Apoi şi Ana, dar nu la fel de des. Răzvan s-a uitat o singură dată, apoi se mulţumea cu ştirile – neschimbate – despre ce-am mai văzut noi la pui. Am avut musafiri şi, cum era şi firesc, i-am dus să vadă întâi puii. Am fost să le fac poze, lumina de la blitz îi atrage ca un magnet şi vin ca nărozii, mai-mai să cadă. Ne ciugulesc de degete, se spală pe picioare în adăpătoare, scormonesc cu elan în mălai, se urcă pe cloşcă, o ciugulesc, se ceartă cu firele de lucernă. Şi-s gălăgioşi… juri că sunt zeci. Cloşca e tare mândră şi protectoare, cum ne vede îi cheamă, ei uneori o ascultă, alteori sunt mai interesaţi de prezenţa umană decât de ce le spune mama adoptivă. Ca măsură de siguranţă, am lăsat şi cealaltă găină blondă să clocească oul roşu din lemn, dacă ne mai trebuie o mamă la puiuţi? Sau… ce-ar fi să mai cumpărăm o tură de pui, dar coloraţi de astă dată?!? Nu, c-o iau razna.
Până aseară am fost de zeci de ori la ei, de dimineaţă mi-am făcut ritualica spălare pe picioare de după ploaie (da, a plouat bine azi-noapte şi eram în şlapi azi dimineaţă) tot în drum spre ei, prin troscot, şi abia aştept să ajung acasă să-i văd.
Puii mamei pui, pui, pui,/Are mama şapte pui…
Un comentariu:
trebuie sa fie tare fascinant. imi aduci aminte de vremea cand a fatat si pisica mea, 3 cocoloase de blana si noi doi, maturi cica, stateam numai cu capul plecat sa ne uitam cum colcaie aia micii prin cutie.
sa va traiasca si sa fie sanatosi.
Trimiteți un comentariu