Şi era domnul meu pe casă dând grundul cu cel de-al doilea pistol de vopsit, că primul a fost de folosinţă unică, iar eu îmi făceam de lucru prin zonele umbrite, în cazul de faţă chioşcul nostru foişor. Văd eu minuni pe-acolo şi încep deja să-mi imaginez locul de masă amenajat conform planurilor făcute când ne-am mutat… Mai o idee ici, mai o idee acolo, mai o cutie nedesfăcută tot de când ne-am mutat, conţinând minuni masculine nepreţuite: nu’ş ce sârmuţă de lipit ţevi ce cupru, ulei pentru mecanisme fine, o cutie cu lipiciuri poxipol et comp, alte comori inestimabile pe care eu nu le cunosc, dar domnului meu i se par indispensabile.
Concediul – dus, era deja vineri; mobila roşie pentru bucătărie care va fi în locul de masă – cazată lângă atelier de vreo două săptămâni. Cum îl conving eu pe R. să se apuce de grindă glet colţare glafuri tavan fals muchii olniţe baghete amorsă lavabilă?!
„Persuasivă”, îl chem să vină „când are el timp” să vadă cutia cu minuni; vine, o ţine din „oh” în „ah” şi „mamă, şi cât am căutat asta, ştiam că am!”. Îi povestesc ce ingrediente de aproximativ zugrăveli am găsit eu pe-acolo şi… n-ar fi bine… locul de masă… când poţi tu…
De luni începeam serviciul, mai avea urme fine de retuşuri la grund, mă aşteptam la un nu ferm; dar domnul meu se uită dulce la mine, zâmbeşte ghiduş şi-mi zice:
- Da, dacă spălaţi voi pereţii.
Pereţii în cauză – daţi cu var peste lavabilă. Mda.
- Ok, spălăm noi pereţii.
Purcedem fetele şi cu mine, trei graţii, la spălat pereţi. De trei ori. Domnului meu nu prea-i venea să creadă, dar vorba-i vorbă. Aşa că până sâmbătă seara a avut cu-adevărat spor şi a reuşit să spargă glafurile ronde ale uşilor, apoi să transforme zonele respective în muchii, să pună colţare, tavan casetat, să cureţe grinda din lemn şi să tragă două ture de glet. Duminică şi luni, pauză din motiv de sărbători, marţi seară – şmirgheluit glet. Arăta cam bine, domnul meu zicea că mai trebuie nu’ş ce retuşuri, dar eu eram mulţumită şi aşa. Aseară - retuşuri şi amorsă dată cu pistolul de vopsit. În ritmul ăsta, probabil în week-end va fi şi mobila pusă şi utilată deja. Viitorul sună bine.
6 comentarii:
abia astept sa vad cum va arata
@karma police - va fi inflatie de rosu pe alb. daca nu-mi pun covor rosu, macar sa vad rosu in fata ochilor:)
Tu stii o gramada de termeni tehnici, Simona ! Eu n-as stii, sa descriu activitatile astea. Sint total pe linga. Da, o sa iasa super, dupa atita munca.
@Dani - nu cunosc denumirile la nici 25% din minunile domnului meu. dar e el dascal bun si ma invata:)
Am ajuns intr-o seara acasa, 73,24% – aproximativ – beat. Am dat drumul la TV, si vedeam doua imagini. Daca imi acopeream un ochi, vedeam bine.
Am apelat la varianta asta, pt. ca pe Private Spice canal se vedea mai clar asa. Si trece tata pe la mine prin camera sa-si ia telefonul. Eu schimb repede canalul si ii arat dintii (imitatia mea de zambet, cand sunt matol) – ca daca as deschide gura sa vorbesc as scoate o adunatura de interjectii si consoane. Nu mi-am luat nici mana de la ochi, pt. ca trebuia apoi sa mai stau ceva, pana imi reglam focusul… Si il aud ca se duce la bucatarie si o intreaba pe mama:
- De ce se uita fii’tu la filme porno, cu un singur ochi?. Atunci mi-am dat seama ca, de pe Private Spice, schimbasem pe Hustler TV. Si o aud pe mama:
- De unde sa stiu eu?… O fi timid.
M.R.
cica ion si maria facura un concediu la cannes. cind s-a intors astia doi de la cannes vasile la intrebat pe ion cum fu acolo. si ion ii spusa. ba vasile fu bine da avusai o problema cu maria. ce problema ba? pai ma sculai io intro dimineata sa ma duc la plaja. maria nu vru sa vie ca cica mai vru sa doarma. ma dusai io la plaja si cind ma intorsai maria nui si nui. de un so iau? intrebai receptioneru in franceza sim zisa ca vazuto plecand cu brad pitt. acuma io ce sa cred? ma dusai la camera lu brad pitt si batui la usa. deschisa asta usa si aparu asa la bustu gol da numa fibra pe el. pina sal intreb io in engleza daca no vazu pe maria numa ce ese maria a mea din bae despuiata toata cu titelen piftii şi cu curu lasat bă vasilemi fu o rusine de omu ălaaa
M.R.
Trimiteți un comentariu