Balcicul e un orășel de
coastă, casele sunt pe stânci albe din calcar, plaja e inexistentă - vreo două
fâșii amenajate cu nisip adus, dar ca să ajungi în mare trebuie să cobori ceva
trepte printre stânci sau de pe ponton/dig. Bărci și pescari, multe terase pe
faleză, marea izbindu-se de mal și o întindere nesfârșită de apă verzuie virând
în cer albastru.
Castelul Reginei Maria e o lecție de smerenie în alb și
negru, doar minaretul ce e ușor mai îndrăzneț; stil arhitectural eclectico-bahai,
mobilier-operă de artă, interioare austere, odăi mici, baie, oglinzi cernite, Sfântul
Gheorghe pictat naiv pe o teracotă încastrată în zid. Fier și lemn, piatră,
apă, verde și marea. Nesfârșita mare. Aici doar muntele, verdele și marea ce
sunt opulente.
Grădinile Reginei sunt o grădină botanică de fapt,
cu multe plante aduse mult ulterior reginei de către gestionarul grădinii (Universitatea
din Sofia); sunt grădini tematice (a trandafirilor, a cactușilor – cred că-n America de Sud ce mai sunt la fel
de mulți la un loc), alei (Aleea Secolelor, pavată cu pietre de moară, cu o
masă având blatul tot dintr-o piatră de moară, în capătul aleii), capela Stella
Maris (cred că are în interior 9 mp, ...lemnul
și spațiile mici), cascadă și uzină electrică, foișor în care un domn cântă
la xilofon, Casa vinului - loc de degustare -, pisici, multe pisici – cu blană
lucioasă, prietenoase.
Am bătut grădinile cu
gândul la Cella Serghi și Pânza de păianjen și la Carmen, care visează să
ajungă odată acolo (nu știu dacă ea visează, dar eu sigur vreau să ajungă).
Oricum, oricâtă lume ar fi în grădini, mereu găsești un loc unde să fii doar tu
cu tine, dacă vrei.
Prețurile sunt ca-n România
sau ușor mai mici (parcare 2 leva/oră, 14 leva/persoană castelul și grădinile, 1
leva magnetul, 2-3 leva cafeaua, 3-4 leva freshul/berea, 5 leva un steguleț, 10
leva o porție de zărgan/friptură). Sunt restaurante cu nume (Ariciul) și meniuri
românești, leii sunt acceptați la fel de firesc ca leva, lumea înțelege bine
româna – de-aici spre nord româna e cea mai bună engleză. Se poate ajunge cu
mașina pe faleză, iar trecerile de pietoni sunt precum clapele de la pian.
După mai bine de 10 km
bătuți la pas prin grădini, am mers să vedem orașul de sus – unde trăiesc locuitorii, pe stâncile terasate. Case
mici și albe, cu acoperișuri joase cu pante mici, flori ieșind din piatră,
străduțe înguste cu refugii, să poată circula mașinile în ambele sensuri,
intersecții cu un drum urcând în 30 gr, unul coborând, tot în 30 gr. O
frumusețe de nedescris, de neprins în poze, când ai la picioare stânci și case,
drumuri și mare, iar privirea nu ți se oprește în niciun obstacol. Miros de
mare, frumusețe austeră incredibilă și
încă ceva: o energie straniu de plăcută a locului.
Plecând spre Caliacra pe
drumuri netrecute pe hărțile google, pe malul mării, am ajuns într-un sat de
vară pescăresc. Bărci și scări, apă termală sulfuroasă captată și trimisă-n
mare, miros de alge și de pește. Și pisici. Multe pisici fățoase.
Și parcă Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...
2 comentarii:
Foarte frumos ai descris aceste superbe locuri.Am fost impresionată de grădina castelului.Și vinul e bun.😊 Am luat de acolo un vin cu miere,deosebit.
Nu am intrat la vinuri, mi s-a parut incorect fata de domnul meu, care era sofer.
Trimiteți un comentariu