Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 4. Balcic

Balcicul e un orășel de coastă, casele sunt pe stânci albe din calcar, plaja e inexistentă - vreo două fâșii amenajate cu nisip adus, dar ca să ajungi în mare trebuie să cobori ceva trepte printre stânci sau de pe ponton/dig. Bărci și pescari, multe terase pe faleză, marea izbindu-se de mal și o întindere nesfârșită de apă verzuie virând în cer albastru.

Castelul Reginei Maria e o lecție de smerenie în alb și negru, doar minaretul ce e ușor mai îndrăzneț; stil arhitectural eclectico-bahai, mobilier-operă de artă, interioare austere, odăi mici, baie, oglinzi cernite, Sfântul Gheorghe pictat naiv pe o teracotă încastrată în zid. Fier și lemn, piatră, apă, verde și marea. Nesfârșita mare. Aici doar muntele, verdele și marea ce sunt opulente.

Grădinile Reginei sunt o grădină botanică de fapt, cu multe plante aduse mult ulterior reginei de către gestionarul grădinii (Universitatea din Sofia); sunt grădini tematice (a trandafirilor, a cactușilor  – cred că-n America de Sud ce mai sunt la fel de mulți la un loc), alei (Aleea Secolelor, pavată cu pietre de moară, cu o masă având blatul tot dintr-o piatră de moară, în capătul aleii), capela Stella Maris (cred că are în interior 9 mp, ...lemnul și spațiile mici), cascadă și uzină electrică, foișor în care un domn cântă la xilofon, Casa vinului - loc de degustare -, pisici, multe pisici – cu blană lucioasă, prietenoase.

Am bătut grădinile cu gândul la Cella Serghi și Pânza de păianjen și la Carmen, care visează să ajungă odată acolo (nu știu dacă ea visează, dar eu sigur vreau să ajungă). Oricum, oricâtă lume ar fi în grădini, mereu găsești un loc unde să fii doar tu cu tine, dacă vrei.

Prețurile sunt ca-n România sau ușor mai mici (parcare 2 leva/oră, 14 leva/persoană castelul și grădinile, 1 leva magnetul, 2-3 leva cafeaua, 3-4 leva freshul/berea, 5 leva un steguleț, 10 leva o porție de zărgan/friptură). Sunt restaurante cu nume (Ariciul) și meniuri românești, leii sunt acceptați la fel de firesc ca leva, lumea înțelege bine româna – de-aici spre nord româna e cea mai bună engleză. Se poate ajunge cu mașina pe faleză, iar trecerile de pietoni sunt precum clapele de la pian.

După mai bine de 10 km bătuți la pas prin grădini, am mers să vedem orașul de sus – unde trăiesc locuitorii, pe stâncile terasate. Case mici și albe, cu acoperișuri joase cu pante mici, flori ieșind din piatră, străduțe înguste cu refugii, să poată circula mașinile în ambele sensuri, intersecții cu un drum urcând în 30 gr, unul coborând, tot în 30 gr. O frumusețe de nedescris, de neprins în poze, când ai la picioare stânci și case, drumuri și mare, iar privirea nu ți se oprește în niciun obstacol. Miros de mare,  frumusețe austeră incredibilă și încă ceva: o energie straniu de plăcută a locului.

Plecând spre Caliacra pe drumuri netrecute pe hărțile google, pe malul mării, am ajuns într-un sat de vară pescăresc. Bărci și scări, apă termală sulfuroasă captată și trimisă-n mare, miros de alge și de pește. Și pisici. Multe pisici fățoase.

Și parcă Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...